După o lungă perioadă de cumințenie, în care am respectat toate regulile și măștile și în care mi-am spălat toate mâinile fără număr-fără număr, am decis să evadez puțin într-un tărâm în care poveștile sunt cel puțin la fel de uimitoare ca realitatea zilelor noastre.
Pândeam de ceva vreme o tură prin Ținutul Buzăului, mai precis prin Țara Luanei așa cum o știu toți iubitorii de drumeții și amatorii de mistere și fenomene paranormale.
 |
| Vârful Țurțudui |
Pentru prima dată am ales să fiu musafir, adică să particip la o tură ghidată, prin bunăvoința și priceperea lui Alex de la OnAdventure. Bună idee!
Foarte pe scurt vreau să vă spun câteva lucruri despre traseu, apoi să trecem la povești.
În primul rând trebuie să știți că zona respectivă este bogată în dovezi arheologice ce atestă o locuire continuă de milenii. Nu întâmplător se fac legături între Tăblițele de la Tărtăria și simbolurile săpate pe pereții grotelor din Buzău. În plus, încă din secolele III-IV există dovezi ale sihastrilor creștini care și-au săpat chiliile în rocile sedimentare ale munților (da, cu ceva milioane de ani în urmă pe aici era un fund de mare iar în roci se văd urmele viețuitoarelor de atunci).
 |
| Agatonul Nou |
Drumul spre Nucu (Comuna Bozioru) este la fel de arhaic ca și schiturile rupestre. Însă multă răbdare pentru că merită.
În 15 minute de mers ușor se ajunge în Poiana Cozanei și de aici începe traseul spre chilii și bisericuțe. Vom urca pe Culmea Spătarului, traseul ducându-ne când pe pante înclinate, când pe mici coborâri sau prin zone line de plimbare printre copaci. Am văzut și o expoziție de momai. De precizat că traseul nu este indicat a fi parcurs în zilele ploioase deoarece solul nu este foarte prietenos.
Prima pe care am vizitat-o a fost Chilia lui Dionisie Torcătorul, un călugăr care se îndeletnicea, se pare, cu torsul lânii de oaie. La chilie se ajunge urcând o pantă abruptă apoi o scară metalică. Cu vreo șapte secole în urmă, Dionisie a locuit în chilie timp de 30 de ani. După moartea sa, chilia a mai fost folosită de călugări încă 500 de ani, iar în prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost părăsită. Chilia este atestată documentar din anul 1639 și se presupune că a fost săpată în stâncă undeva prin secolul al V-lea. Mai trebuie precizat că numele de Dionisie nu era prea întâlnit în viață monahală, el derivând de la Dionis, zeul grec al vinului, Bacchus-ul romanilor.
 |
| Chilia lui Dionisie |
Următoarea a fost Bisericuța lui Iosif, cel mai vechi așezământ de acest fel, ridicat pe Valea Bordeiului. Construit în secolul III, schitul cu hramul Sfântului Ioan Bogoslov are săpat deasupra intrării un simbol paleocreștin (peștele). Iosif, unul din cei patru mari sihaștrii ai Buzăului, a locuit aici în secolul al XV-lea. Prima atestare documentară a chiliei a fost în anul 1587 iar ultima în 1733, în această perioadă fiind locuită de călugări. Chilia are două încăperi, una se pare folosită drept altar. La intrare avea o prispă pe care se sprijinea un acoperiș de lemn, ambele dispărute.
 |
| Bisericuța lui Iosif |
Agatonul Nou a fost ridicat în secolul XVI pentru a înlocui Agatonul Vechi distrus de cutremure. Este o bisericuță cu cinci încăperi, trei din ele fiind naosul, pronausul și altarul, o altă încăpere lipită de altar și a cincea fiind săpată sub naos, servind ca beci. Denumit și “cămara fetelor”, aici era locul unde erau ascunse fetele locuitorilor în timpul năvălirilor tătare sau otomane. Biserica cu hramul Sfântului Ioan Zlataust a fost părăsită în jurul anului 1740, din cauza războiului austro-ruso-turc. Inscripțiile în slavonă de pe pereți reprezintă pomelnice în care sunt menționați Neagoe Basarab și episcopul Buzăului.
 |
| Agatonul Nou |
Crucea Spătarului a fost cărată până pe vârf cu un car cu 12 boi. Atestată în 1524, ea a fost ridicată de Spătarul Cristea drept mulțumire adusă lui Dumnezeu, pentru că familia sa a scăpat nevătămată după un atac al oștilor otomane. Se spune că lângă cruce spătarul a îngropat o mare comoară care poate fi găsită deslușind o harta săpată pe spatele crucii.
Crucea Spătarului
Despre Vârful Țurțudui vorbim la sfârșit pentru că are o poveste aparte.
Pe scurt, această bucată de Buzău, Țara Luanei, delimitată de Colți-Bozioru și Braești, este un ținut fascinant. Fie doar și pentru faptul că aici se găsesc roci de chihlimbar vechi de peste 60 de milioane de ani, cu o culoare aparte, denumit de geologi rumanit.
 |
| Poiana Cozanei |
Și acum, copii, încep basmele.
Legendele din bătrâni spun că Regele Luana era un rege înțelept și, în același timp, un vraci. Cunoștea izvoare fermecate din care lua apă vie pentru a readuce la viață oștenii morți în bătălii. Își clădise o cetate nemaivăzută, cu ziduri până la cer, deasupra căreia agățase un soare ce strălucea zi și noapte și care proteja ținutul.
Într-o zi a fost atacat de dușmani, străini de această lume (ba chiar și de această planetă, spun unele surse). După îndelungi bătălii, Luana a fost înfrânt, soarele a fost distrus, cetatea a fost mistuită de flăcări atât de tare încât pe locul ei mult timp iarbă nu a mai crescut, vietățile nu s-au mai văzut iar păsările nu s-au mai auzit.
După distrugerea soarelui protector, pământul s-a cutremurat și pe lume a fost prăpăd cum nu se mai întâlnise până atunci.
Se spune că în adâncul pământului au rămas îngropate comori din acele vremuri, păzite de focuri tainice.
Iar locului i se spune acum și Poarta lui Dumnezeu.
Poveștile zilelelor noastre sunt și mai minunate.
Să încep cu cercetătorii japonezi care au declarat că aici este cel de-al treilea pol energetic al pământului, primul fiind sub Vârful Omu din Bucegi (nu au spus unde este cel de-al doilea).
Se pare că civilizația care l-a invis pe Luana este venită de pe altă planetă, într-una din grote, sub inciziile ce datează din epoca fierului, găsindu-se reprodusă o scenă de luptă în care pământul este atacat de o navă spațială (atacatorii îmbrăcăți în costume de zale fiind însoțiți de care de foc).
Deznodământul scenei fantastice se pare că a fost un război nuclear căci după explozia soarelui și cutremurul devastator ce a urmat, solul a devenit negru până la câțiva metri adâncime.
 |
| Vârful Penteleu |
Cu niște zeci de ani în urmă, în timp ce săpau pământul pentru a planta o livadă de meri, niște localnici au găsit oseminte de uriași. Scheletele ar fi avut 2,5 m înălțime iar craniile ar fi fost de dimensiunea unui dovleac.
În zonă se întâmplă tot felul de fenomene stranii: dispariții de persoane, călătorii în timp, defectări ale aparatelor electrice, piscuri care atrag fulgerele, monoliți care se mișcă singuri (cică niște cercetători de la Discovery ar fi stat cu ochii pe ei fără să ne spună ce au văzut). Se spune că sunt intrări ciudate în pământ care duc la portaluri prin care oamenii au fost teleportați în alte locuri, profund dezorientați.
Iar cerul, cerul acela care se spijinea pe soarele Regelui Luana, are o intensitate stranie a culorii (cam 23.000 de grade Kelvin, o dată și jumătate mai mult decât cerul de deasupra orașelor și de aproape 4 ori mai puternic decât cerul înnorat).
Și toate astea pentru că aici ar fi o Gură de Rai, adică o zonă unde lumea noastră se întâlnește cu lumea cealaltă. Ca în Lost, The Others.
Chiar și numele de Luana nu ar fi de pe aici. Unii istorici îl leagă de sumerieni, Luana însemnând “oamenii lui Anu”. Anu fiind zeul sumerian al cerului, cu un simbol asemănător soarelui (o cruce cu raze).
Am promis povestea Vârfului Țurțudui.
 |
| Vârful Țurțudui |
Pe Țurțudui se ajunge pe o potecă nemarcată ce plecă de la Crucea Spătarului. Cobori abrupt, ocolești un alt pisc, te strecori printre arbori căzuți, te cațeri pe niște stanci și gata. O priveliște minunată spre Nucu, Găvanele și Ruginoasa, cătunele din zonă.
Se spune că prin 1980 pe aici au venit niște cercetători pentru a studia fenomelele stranii ce aveau loc pe acest vârf, în special disparițiile de persoane. Probabil că ceea ce au descoperit era în măsură să schimbe ordinea lucrurilor, ba chiar să reprezinte un pericol, deoarece Ceaușescu a dispus dinamitarea vârfului. Și uite așa, portalul cu formă de piramidă, a fost distrus.
Am spus mai sus că pentru a ajunge pe Țurțudui trebuie să te strecori printre arborii căzuți. Ei bine, aceștia nu au căzut de bună voie și nici în urma vreunei furtuni. Nu, au fost tăiați de localnici și poziționați în acest fel pentru a îngreuna accesul curioșilor spre vârf. Și, de ce nu, și coborârea vreunei creaturi misterioase care ar putea ieși prin rămășițele portalului.
Stă în puterea fiecăruia de a alege ceea ce dorește să creadă, fie basme cu regi, fie lupte fantastice cu civilizații extraterestre, fie mistere ale lumii concentrate în Țara Luanei. Însă vă asigur că o poveste bună face drumeția de neuitat.
PS: Pe Alex (OnAdventure) îl găsiți aici
