Râșnov între K și HS plus puțină drumeție

Welcome to Râșnov!

   Nu știu cum s-au așezat astrele, dar la un an de la scotoceala făcută pe la poale de Postăvaru, am ajuns din nou să vizităm Bisericuța Păgânilor, Peștera Râșnoavei și Piatra Scrisă, cele trei comori de neratat de niciun drumeț.

   Pentru a nu plictisi cu amănunte noi despre locuri vechi, spun doar că am urmat în proporție de 85% același traseu, cu ușoare variațiuni : urcare din Valea Cetății pe marcaj cruce albastră până în Poiana Sub Padină, bandă albastră până în apropierea Pietrei Scrise (înainte se continuă traseul albastru până în Poiana Brașov) apoi în dreapta pe traseul triunghi galben ce leagă această intersecție de Peștera Râșnoavei, via Bisericuța Păgânilor.

Bisericuța Păgânilor

   Vreme perfectă, zăpadă puțină, ceva mai prezentă de la Peștera Râșnoavei. Ca variantă de urcare de la peșteră până la Piatra Scrisă mi s-a părut a fi mai accesibilă. Ceva activitate în pădure, am deranjat câteva căprioare.

   Nu puteam rata pauza de frumusețe de la punctul de belvedere. Soare, dar nu foarte senin. Am zărit Postăvaru pentru câteva momente. 

Postăvaru-cabană și vârf-de pe Piatra Scrisă 

     Poze, multe poze și apoi trecem să salutăm Bisericuța. Ne intersectăm cu un alt drumeț, din păcate singurul pe care l-am zărit toată ziua. Este un traseu extraordinar de frumos care ar merita mai multă atenție.

Peștera Râșnoavei

   Ne întoarcem la Peștera Râșnoavei și facem obligatoriile fotografii cu stalacmitele de gheață. Sunt fascinante!

   Coborâm apoi în Poiana Sub Padină și decidem că este momentul unei premiere. Nu ne întoarcem pe același traseu pe care am venit ci alegem coborârea directă spre Râșnov, pe Valea Popii. Poteca cu bandă albastră este bine marcată, clară și ușor de străbătut în ciuda unor brazi căzuți (plus alții tăiați, curățați și târâți prin pădure din care rămăseseră doar cetinile). 

 Ieșind din Poiana Sub Padină 

    Zăpada este din ce în ce mai moale însă găsim și zone cu gheață pe care le traversăm cu atenție. Se coboară constant, nu abrupt, cu valea pe mâna dreaptă până în drumul forestier. 

Valea Popii

    La capătul acestuia, cam la 1 km, începe civilizația : Str. Romulus Cristoloveanu, Râșnov. În capătul străzii, la intersecția cu Str. IL Caragiale găsim stâlpul cu marcajul turistic. Da, traseul pe aici este ceva mai scurt. Până în Poiana Brașov se fac 2 ore și jumătate, din Valea Cetății cu cel puțin o oră în plus.

   În principiu, traseul nostru a însemnat un ocol al Dealului Schleif (sau Curmătura Sașilor), cel care are locul privilegiat de vizavi de cetate. Platoul din vârful dealului a fost un punct strategic, a cărui importanță a fost înțeleasă pe deplin după asediul făcut de Gabriel Bathory (principe al Transilvaniei) asupra cetății pe care a cucerit-o în 1612. Acesta și-a amplasat tunurile pe Schleif și de acolo a lovit eficient cetatea. Deși zidurile au rezistat fără stricăciuni foarte mari, inamicii au blocat accesul apărătorilor la izvorul secret al cetății și capitularea nu a întârziat. Aceasta este singura dată când cetatea a fost cucerită, anterioarele atacuri turcești din prima jumătate a secolului al XV-lea fiind respinse de locuitorii din Râșnov, Ghimbav și Cristian. 

Bisericuța Păgânilor

    Cetatea Râșnov s-a întors în posesia comunității săsești un an mai târziu când aceștia i-au plătit lui Gabriel Bathory 3.000 de florini răscumpărare. După aceea în cetate s-a săpat o fântână (celebra fântână săpată de prizonierii turci, legendă întâlnită la toate cetățile medievale românești). În plus, Dealul Schleif a fost amenajat pentru patrulare, apoi promenadă, loc de joacă pentru copii și loc de întâlnire cu ocazia diverselor evenimente.  

Valea Popii

     Întâmplător sau nu Valea Popii se termină lângă Biserica Veche Sfântul Nicolae, monument istoric. Este cea mai veche biserică ortodoxă din sud- estul Transilvaniei. În secolul al XIII-lea a fost ridicat altarul și nava mică, fiind refăcută, alungită și lărgită în 1384, considerat an de naștere al lăcașului.

 Biserica Veche Sfântul Nicolae

   De aproape șase ani Râșnovul are un nou element distinctiv. Este vorba de complexul olimpic de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării. Ridicat de Primăria Râșnov (70%) în parteneriat cu OMV(30%), investiția de 13 milioane de euro s-a concretizat în patru trambuline cu punctul de construcție de 15, 35, 64 și 90 m. În lipsa unei trambuline mari (120 m) până acum în Râșnov s-au desfășurat etape ale campionatului mondial feminin sau de junior.

   Pentru că săriturile cu schiurile sunt pe lista mea cu sporturi preferate, vreau să va plictisesc cu câteva detalii.

    Trambulinele sunt împărțite în 4 categorii, în funcție de dimensiune (HS) și punctul de construcție (K) : mici (K ≤ 45 m și HS ≤ 50 m), medii (K  ≤ 76, HS ≤ 84), normale (K ≤ 99, HS ≤ 109), mari (K ≤ 169, HS ≤ 184). La acestea se adaugă cele pentru zbor cu schiurile (K > 170, HS > 185) care fac parte dintr-o categorie specială și pe care le numeri pe degete de la o mână : câte una în Austria, Cehia, Germania, Norvegia și Slovenia. Evident, cu cât este mai mare o trambulină, cu atât săritura unui sportiv este mai impresionantă.

(sursa Wikipedia)

   Fiecare evoluție a sportivilor are patru faze : coborârea (alunecarea pe masa trambulinei), desprinderea, zborul și aterizarea.

    Pentru că cea mai impresioananta fază este cea a zborului să va plictisesc cu câteva date istorice despre el. 

   Săriturile cu schiurile au apărut, cum altfel, într-o țară nordică și anume Norvegia. În 1860 Sondre Norheim a sărit cu schiurile (fără bețe) peste o piatră, zborul lui având 30 m. În 1879 s-a organizat primul concurs iar în 1924 acest sport a intrat în rândul disciplinelor olimpice încă de la prima ediție a Jocurilor (la Chamonix).

    De-a lungul vremii au existat diferite tehnici de zbor. Până în 1950 s-a folosit tehnica Kongsberger care presupunea o săritură cu schiurile paralele ținând brațele deasupra schiurilor. 

Tehnica Kongsberger (sursa Wikipedia)

  Căutându-se o linie mai aerodinamică a apărut tehnica Windisch în care brațele erau poziționate înapoi. 

Tehnica Windisch (sursa Wikipedia)

   Cel mai folosit stil (din 1950 până în 1990) a fost stilul paralel. Schiurile erau paralele, brațele ținute pe lângă corp, sportivul ținându-și corpul ceva mai aplecat în față.

Stilul paralel (sursa Wikipedia)

   Modernismul s-a instalat în 1990 odată cu V-style (sau V-ul Boklöv) și este ceea ce cunoaștem noi astăzi. Schiurile au vârfurile depărtate, sportivii își apleacă mult corpul în față, brațele sunt trase ușor înapoi. Tehnica a fost inventată în timpul antrenamentelor de un săritor polonez (Mirosław Graf). Ceea ce este de apreciat este încăpățânarea cu care săritorii au insistat pentru acceptarea acestui stil în întrecerile oficiale, fiind necesar un deceniu pentru aceasta. Inițial depunctați pentru adoptarea lui, zburătorii moderni au reușit să convingă prin lungimea săriturilor că nouă tehnică oferă performanțe superioare.

V-style (sursa Wikipedia)

   Și pentru că întodeauna există și un „next output”, avem și un stil nou-nouț. Din 2017 se zboară în H-style, un fel de V cu schiurile paralele. Rămâne de văzut cât plus de eficiență va aduce.

H-style (sursa Wikipedia)

   Ca stilul să fie perfect, aterizarea trebuie făcută cu „telemark”, un fel de fandare care devine din ce în ce mai greu de realizat pe măsură ce zborul este mai lung.

   Punctajul unei sărituri este o combinație între notele obținute pentru stil (nota maximă fiind 20) și lungimea săriturii. Punctele pentru lungime se calculează în funcție de punctul de construcție și dimensiunea trambulinei. Sportivul ce atinge punctul de construcție primește 60 de puncte (120 de puncte pentru trambulinele de zbor cu schiurile). Orice metru în plus sau în minus valorează de la 1,2 la 4,8 puncte în funcție de dimensiunile trambulinei (1,2 pentru K>170; 4,8 pentru K<24). Lungimea săriturii se măsoară de la punctul de desprindere până la cel în care sportivul atinge solul.

 Zi frumoasă 

    Cum în sport există nu numai constante (gen cele de mai sus) ci și variabile, punctajul mai poate fi influențat de lungimea zonei de elan (poarta de la care pleacă schiorul) și de viteza și direcția vântului. Până acum puțin timp acestea nu erau luate în calcul (viteza vântului) sau se repetau săriturile în aceleași condiții. Cu siguranță era incomod, ba chiar frustrant să trebuiască să sări din nou (primul punctaj fiind anulat) doar pentru că organizatorii modificau punctul de plecare. Ei bine, matematica a găsit o rezolvare și pentru aceste lucruri. Diferența dintre porți se măsoară în puncte (în plus dacă se pleacă de la o poartă inferioară sau în minus dacă se pornește mai de sus) iar viteza vântului generează corecții pozitive (dacă este vânt din spate, considerat nefavorabil) sau negative (pentru vântul din față, portant).   

K 90

      Ideea generală este ca toți factorii de mediu să fie cuantificați cumva în cifre care pot fi adunate sau scăzute pentru a obține punctajul săriturii. În condiții ideale, un metru în plus de alunecare (plecarea de la o poartă superioară, distanța dintre ele fiind de aproximativ 70 cm) generează un zbor suplimentar de 5 m. Direcția și viteza vântului sunt măsurate în cinci puncte în timpul săriturii, formula generând astfel un punctaj individual care caracterizează condițiile de moment de care beneficiază sportivul.

 Cele patru splendori

   Pentru a nu intra în detalii legate de concursuri și campionate, nu voi aminti decât de interesantul turneu al celor 4 trambuline ce începe în fiecare decembrie și se termină imediat după Anul Nou. Sunt patru trambuline (două în Austria și două în Germania) pentru care se creează un clasament separat, desemnându-se un câștigător. La prima vedere pare că turneul nu aduce nimic suplimentar, dar caracterul deosebit și dificil al întrecerii a făcut ca în toată istoria de 66 de ani doar doi sportivi să reușească să câștige toate cele patru etape (în 2002 și 2018).

    Și pentru că de ceva vreme iarna nu ne mai ajunge sau nu mai este ce a fost odată, există un campionat de vară pentru săriturile cu schiurile, pe suprafață sintetică.

Mijlocie și mare

  Și uite așa ne întoarcem din nou la Râșnov. La nivel mondial, federația de profil discută despre înființarea unui turneu similar celui cu 4 trambuline pentru perioada estivală. Este vorba de un eveniment mai redus ca amploare, cu trei trambuline, unul din orașele luate în calcul ca organizator fiind Râșnovul. Aici, în luna septembrie a acestui an, este posibil să se desfășoare două etape ale Cupei de Vară, primele din viitorul concurs care se pare că prinde contur.

Un oaspete de seară

   Că vom avea sau nu o competiție de înalt nivel la Râșnov, doar timpul ne va spune. Până atunci însă va rog să luați în calcul primul week-end din martie când la Râșnov vor avea loc trei etape ale campionatului feminin, primele după Jocurile Olimpice.

    Go, go, go Daniela Haralambie!

Trambulina mare