Jump, jump, jump! (februarie 2020)

   Într-o perioadă atât de sterilă în activități, când online-ul a devenit singura sferă de existență, singura posibilitate de evadare este o întoarcere în trecut și o scormonire în amintiri.

   Pentru a încheia seria săriturilor cu schiurile, despre care am povestit aici și aici, trebuie să spun câteva vorbe despre etapele Cupei Mondiale desfășurate la Râșnov în februarie.

   În cazul meu este cel mai recent eveniment sportiv la care am participat în calitate de spectator, firește. Și este și cel mai important pentru că, exceptându-l pe Ryoyu Kobayashi, toți marii săritori ai cupei mondiale au fost prezenți.

   Această disciplină este pentru mine o pasiune veche, cam de când a apărut Eurosportul în grila de programe. Am fost fanul săritorilor japonezi în perioada lor de glorie când obțineau punctaje maxime la toate competițiile, l-am admirat pe Janne Ahonen, i-am ținut pumnii lui Adam Malysz în eternul lui conflict cu Martin Schmitt, l-am aplaudat pe Sven Hannawald pentru performanța-premieră din Turneul celor Patru Trambuline (4H).

 Am fost bucuroasă când la Râșnov s-au construit trambulinele și absolut încântată când am aflat că anul 2020 va fi cel de debut al acestei trambuline în Cupa Mondială Masculină, liga mare și frumoasă a acestui sport.

   Cu o organizare foarte bună, cu atenție acordată de care FIS (Federația Internațională de Schi), cu participarea sponsorilor, etapele de la Râșnov au fost egale ca importantă (puncte și premii în bani) cu oricare altă soră mai mare.

   Astăzi nu nu voi vorbi de tehnică, punctaje și regulamente ci despre oameni, o parte din cei care au făcut acest sport mai frumos.

  Să încep cu cele două podiumuri. Pe 21 februarie au fost Karl Geiger, Stephan Layhe și Stefan Kraft, pe 22 februarie Stefan Kraft, Karl Geiger și Constantin Schmid.

  Stefan Kraft este câștigătorul Cupei Mondiale din acest sezon. A debutat în 2012, are până acum 26 de victorii de etapă, două cupe câștigate (acest an fiind o reeditare a anului 2017) și o victorie în 4H (Turnelul celor Patru Trambuline) în anul 2015. Și ca înțelegeți modestia acestui sport, câștigul obținut din premii pentru performanța din 2020 este sub 200.000 chf (mai precis 199.400 chf).

Stefan Kraft

   Karl Geiger a debutat în 2012, are 10 victorii de etapă dintre care 4 în acest sezon, anul 2020 fiind cel în care a obținut cele mai bune rezultate: locul 2 în Cupa Mondială și locul 3 în 4H.

Stephan Layhe a adunat din 2015 (anul de debut) 5 victorii de etapă în cupă, locul 6 la general obținut în acest sezon fiind cel mai bun. În 4H a obținut locul 3 anul trecut. 

Karl Geiger

  Constantin Schmid este la început de drum, 2017 fiind primul an ca senior. A adunat de atunci patru clasări de podium (inclusiv cel de la Râșnov) și în acest sezon a obținut locul 16 atât în Cupa Mondială cât și în 4H.

Constantin Schmid

  Marius Lindvik are 4 etape câștigate în Cupa Mondială, toate în acest an, adăugându-se și locul 2 în 4H. A debutat în 2015.

Marius Lindvik

    Severin Freund are 28 de etape câștigate, o Cupa Mondială adjudecată și un loc 2 în 4H în 2016. Participă la competițiile FIS-WC din 2007.

Severin Freund

   Gregor Schlirenzauer a fost preferatul spectatorilor. Schliri a fost aclamat, a zâmbit, a dat autografe și a declarat că s-a simțit minunat la Râșnov și nu a fost prima afirmație de acest fel făcută. A lăudat trambulinele, a salutat decizia de a se organiza aici o etapă de Cupă Mondială, cupă în care a debutat în 2006. De atunci a obținut 70 de victorii de etapă, s-a clasat de două ori pe primul loc la general și a câștigat consecutiv Turneul 4H de două ori (în 2012 și 2013).

Gregor Schlirenzauer

  Dawid Kubacki a câștigat 12 etape de la debutul său din 2011, patru din ele în acest an. Are și un turneu 4H câștigat.

Dawid Kubacki

  Kamil Stoch a egalat acum două sezoane performanța lui Sven Hannawald, câștigând toate cele patru etape ale 4H. În Cupa Mondială a adunat 44 de victorii de etapă și, la general, două locuri întâi. A debutat în 2005 și este dublu campion olimpic (la PyeongChang și Sochi).

Kamil Stoch

  Adam Malysz, Mustața Zburătoare, a fost la Râșnov ca membru al echipei Poloniei. De la debutul său din 1995, a obținut 39 de victorii de etapă (ultima câștigată acasă, la Zakopane, în 2011). A câștigat patru Cupe Mondiale, dintre care trei consecutive (2001-2002-2003) și doar o dată, în 2011, Turneul 4H.

Adam Malysz

  Și pentru că tot vorbim de legende, Walter Hofer, eternul director de competiție, nu a lipsit de la Râșnov, acest sezon, al 30-lea, fiind ultimul la panoul de comandă al competițiilor. În cariera sa longevivă a asistat la modernizări tehnice ce au atins echipamentul sportivilor, comunicarea, măsurarea săriturilor și, cel mai important, a introdus modificări în regulamente menite să egalizeze șansele schiorilor și să mărească satisfacția spectatorilor. 

Walter Hofer

   Sub bagheta sa a apărut convertirea în puncte a diferenței dintre porțile de start (regulamentul anterior prevedea repetarea sariturilor dacă bara de start își modifica poziția) dar și anularea efectului vântului de portanță prin corecții negative sau, după caz, pozitive. Considerat un strălucit strateg, a fost întrebat într-un interviu dacă, după pensionare, se gândește la o carieră politică. A dat un răspuns extraordinar “If I would say yes, I would not be a brilliant strategist. But I don’t have any ambitions in that direction. The sport has been the main part of my life!”.

(surse https://www.fis-ski.com/en/ski-jumping; https://www.fis-ski.com/en/ski-jumping/ski-jumping-news-multimedia/news/2018-19/walter-hofer-two-more-winters-then-it-s-over; Wikipedia)

2 Hills and one jump

Olympiaschanze (Garmisch)

     Acum că mi s-a dezmorțit penița, vin cu mini-povestea unei excursii mai vechi.
     Nu cred că era un moment mai potrivit să fac acest lucru în contextul în care la sfârșitul săptămânii Râșnovul va intra pe lista etapelor cupei mondiale de sărituri cu schiurile.

      Dar să nu anticipăm și să lăsăm magia pentru final.

   Vă împuiam capul aici cu informații din lumea săritorilor cu schiurile: lungimea trambulinei, punct de construcție, corecții pentru vânt, poziții de zbor.

Bergisel Schanze (Innsbruck)

    Pentru că sunt fan declarat al acestui sport, în vara 2018 am vizitat jumătate din Turneul celor 4 Trambuline.

   Pe foarte scurt, acest turneu a debutat în 1953, grupând într-o competiție inclusă în circuitul mondial patru din trambulinele europene, două din Austria și două din Germania: Innsbruck și Bischofshofen, Oberstdorf și Garmisch. Evenimentele au loc la sfârșitul lui decembrie-începutul lui ianuarie, Garmisch fiind etapă de an nou.

Seegrube (restaurant)

   Modul de desfășurare a concursului este unul inedit, după săritura de calificare (cea care stabilește poziția pe lista de start) schiorii evoluând în perechi (primul cu ultimul, al doilea cu penultimul șamd), sportivul cu săritura cea mai bună eliminându-l pe celălalt. Primii zece clasați în cupa mondială sunt calificați automat indiferent de prestația lor din calificări. Pentru completarea celor 30 de locuri ale manșei secunde, celor 25 de câștigători li se adaugă 5 lucky loser (cele mai bune 5 evoluții pierzătoare din prima manșă).

Bergisel Schanze (Innsbruck)

   Au trecut 50 de ani până când un săritor a reușit să câștige toate cele patru etape. Sven Hannawald, neparticipând la nicio săritură de calificare și intrând în concurs cu numărul 50, a realizat această performanță. De atunci, în această colecție de recordmen, au mai intrat Kamil Stoch (2018) și Ryoyu Kobayashi (în anul următor).

Innsbruck

   Am vizitat capitala Tirolului special pentru Bergisel Schanze. Am făcut tradiționala plimbare prin centrul orașului, de la poalele trambulinei până la Acoperișul de Aur (casă construită în 1420 ca locuință a conților suverani de Tirol), trecând și prin fața acelei fabrici de clopote care a realizat și clopotul gigant al Catedralei Mântuirii Neamului (clopot care valorează jumătate de milion de euro și cântărește 25 de tone).

Fabrica de clopote

   Revenind la trambulină, trebuie precizat că este amplasată foarte inspirat, având practic la picioare întreaga localitate și fiind un excelent punct de belvedere. Prima construcție, din lemn, a fost ridicată în 1920 (ceva asemănător a rezistat până acum niște ani și la Predeal, în spatele hotelului Cioplea). Are o mărime de 130 m, având punctul de construcție la 120. Recordul de lungime al primei competiții desfășurate aici a fost de 47,5 m. La Innsbruck au avut loc două ediții ale Jocurilor Olimpice de Iarnă (în 1964 și 1976). La prima ediție a Turneului celor 4 Trambuline, câștigătorul de la Innsbruck a fost și câștigătorul turneului.

   Actuala trambulină a fost construită în 1925 și reabilitată în 1964 și 2003, când a primit forma actuală. Stadionul aferent are o capacitate de 26.000 de locuri iar recordul trambulinei stă în picioare din 2015 când Michael Haybock a sărit 138 m.

Bergisel Schanze (Innsbruck)

   Se poate vizita contra cost,un adult plătind 10 euro. În sezonul estival (iunie-octombrie) programul de vizitare este de la 9 la 18 (în fiecare zi), în perioada noiembrie-mai programul reducându-se cu două ore (10-17, marțea închis).

Bergisel Schanze (Innsbruck)

   Pentru acces se poate folosi un ascensor înclinat care urcă până la piciorul trambulinei , apoi liftul din turn până la restaurantul Bergisel Sky, aflat la ultimul etaj.

Bergisel Schanze (Innsbruck)

   Au facilități pentru persoanele cu handicap locomotor și, din păcate, nu permit accesul câinilor în complex. Magazinul de suveniruri este lângă stația de îmbarcare în ascensorul înclinat.

   Biletele pentru 4 Hills se pun în vânzare în luna octombrie și variază între 25-41 euro pentru un pachet de două zile (calificări și competiție) și 10-35 euro pentru un singur acces (calificări sau competiție). În ziua concursului, pe baza biletelor, se poate călători gratuit cu transportul public.

   Dacă ajungeți pe trambulină va sfătuiesc ca la întoarcere să coborați pe jos. Scările aflate în piciorul trambulinei sunt cam anoste, dar așa nu o să ratați o expoziție de fotografie foarte inspirată, o adevărată istorie a evenimentelor sportive de aici.

   La 60 de km de Innsbruck, la capătul unui drum pitoresc ce șerpuiește printre munți, în Garmisch (denumire completă Garmisch-Partenkirchen, după numele celor două localități reunite) popularizarea sporturilor de iarnă și a turismului hibernal a determinat ca în 1902 să se construiască prima trambulină de sărituri cu schiurile. Tradiția competițiilor de început de an datează din 1922 când a avut loc prima competiție internațională de sărituri pe trambulina construită în 1921. Olympiaschanze a fost ridicată din lemn în 1933 (pentru Jocurile Olimpice din 1936) și a suferit modernizări în 1950,1978, 1996, în 2007 primind forma actuală. 

Olympiaschanze (Garmisch)

   După remodelarea din 1950 trambulina de la Garmisch a fost prima din lume construită pe structura din oțel.

   Forma actuală a căpătat-o în 2007, modificările fiind necesare pentru a respecta standardele impuse.

Olympiaschanze (Garmisch)

   Stadionul a fost construit inițial pentru meciurile de hochei, ajungând la o capacitate de 40.000 de locuri.

   Trambulina bavareză are o mărime de 142 m, având punctul de construcție la 125 m. Recordul oficial îl deține din 2010 Simon Ammann cu o săritură de 143,5 m, egalată în acest an de Marius Lidvik. În 1934 primul loc a fost câștigat cu 70 m.

Olympiaschanze (Garmisch)

   Este o tradiție că în prima zi a anului, Garmisch să fie gazda Turneului celor 4 Trambuline. Biletele se pun în vânzare în luna septembrie și sunt neprețuite (adică nu am găsit informații despre valoarea lor). De altfel, locurile de cazare cu prețuri decente pentru perioada competiției sunt epuizate de la sfârșitul verii, atât în Garmisch cât și în Grainau, cea mai apropiată localitate (voi reveni cu o poveste despre Grainau).

   În 1936, la Garmisch au avut loc Jocurile Olimpice de Iarnă (cele de vara având loc la Berlin, fiind o perioadă în care edițiile de vara și de iarnă aveau loc în același an). Cele opt probe au desemnat  Norvegia ca și campioană, cu 15 medalii. România a participat cu 29 de sportivi, cel mai bun loc obținut fiind la patinaj perechi (locul 13). În competiție s-au înscris 28 de țări care au concurat pentru 51 de medalii la 8 discipline.

  Complexul sportiv se poate vizita gratuit, fără acces în trambulină. Se ajunge foarte ușor de la gară (cam 15 minute de mers) având că variantă și un fel de potecă turistică (pietruită) .

   Dacă iarna te poți delecta cu domeniul de schi ce însumează 60 de km, pe timp de vară se pot face drumeții inclusiv în Cheile Partnache (cu taxă). Intrarea în chei este în imediata apropiere a stadionului olimpic.

Ce legătură au Bavaria și Tirolul cu poalele Postăvarului?

Olympiaschanze (Garmisch)

   Fac, din nou, puțină istorie. Acum 40 de ani, în 1979-1980 a avut loc primul sezon al Cupei Mondiale de Sărituri cu Schiurile. În fiecare an au loc 25-30 de competiții, câte două pe week-end, pe aceeași trambulină. Fiecare etapa are doua manșe la capătul cărora primii 30 de săritori câștigă între 100 de puncte (pentru primul loc) și 1 punct (pentru locul 30). Premiile în bani (actualizate) sunt modeste, în acest sezon ocupantul primului loc provizoriu câștigând 140.000 euro pentru 1.100 de puncte acumulate (să zicem echivalentul a 11 locuri întâi a 13.000 euro fiecare sau 130 euro pentru fiecare punct câștigat). Dar pasiunea este pasiune.

Olympiaschanze (Garmisch)

   Cu pasiune s-au construit și trambulinele de la Râșnov. Și sper că tot cu multă pasiune vor fi întâmpinați sportivii de elită ai probei în prima ediție a cupei mondiale ce va avea loc în România.

Welcome to Râșnov!

   Joi (calificări), vineri și sâmbătă, 19-21 februarie, vor avea loc două etape în Valea Cărbunării. Intrarea este liberă așa că este păcat să ratați un astfel de eveniment mai ales că meteorologii ne promit condiții perfecte. 

Comozilor le recomand TVR2 ca să vadă în direct cât de bine ne distrăm.

    So... jump, jump, jump!

(detalii găsiți pe pagina FB a Ski Râșnov sau aici )

Râșnov între K și HS plus puțină drumeție

Welcome to Râșnov!

   Nu știu cum s-au așezat astrele, dar la un an de la scotoceala făcută pe la poale de Postăvaru, am ajuns din nou să vizităm Bisericuța Păgânilor, Peștera Râșnoavei și Piatra Scrisă, cele trei comori de neratat de niciun drumeț.

   Pentru a nu plictisi cu amănunte noi despre locuri vechi, spun doar că am urmat în proporție de 85% același traseu, cu ușoare variațiuni : urcare din Valea Cetății pe marcaj cruce albastră până în Poiana Sub Padină, bandă albastră până în apropierea Pietrei Scrise (înainte se continuă traseul albastru până în Poiana Brașov) apoi în dreapta pe traseul triunghi galben ce leagă această intersecție de Peștera Râșnoavei, via Bisericuța Păgânilor.

Bisericuța Păgânilor

   Vreme perfectă, zăpadă puțină, ceva mai prezentă de la Peștera Râșnoavei. Ca variantă de urcare de la peșteră până la Piatra Scrisă mi s-a părut a fi mai accesibilă. Ceva activitate în pădure, am deranjat câteva căprioare.

   Nu puteam rata pauza de frumusețe de la punctul de belvedere. Soare, dar nu foarte senin. Am zărit Postăvaru pentru câteva momente. 

Postăvaru-cabană și vârf-de pe Piatra Scrisă 

     Poze, multe poze și apoi trecem să salutăm Bisericuța. Ne intersectăm cu un alt drumeț, din păcate singurul pe care l-am zărit toată ziua. Este un traseu extraordinar de frumos care ar merita mai multă atenție.

Peștera Râșnoavei

   Ne întoarcem la Peștera Râșnoavei și facem obligatoriile fotografii cu stalacmitele de gheață. Sunt fascinante!

   Coborâm apoi în Poiana Sub Padină și decidem că este momentul unei premiere. Nu ne întoarcem pe același traseu pe care am venit ci alegem coborârea directă spre Râșnov, pe Valea Popii. Poteca cu bandă albastră este bine marcată, clară și ușor de străbătut în ciuda unor brazi căzuți (plus alții tăiați, curățați și târâți prin pădure din care rămăseseră doar cetinile). 

 Ieșind din Poiana Sub Padină 

    Zăpada este din ce în ce mai moale însă găsim și zone cu gheață pe care le traversăm cu atenție. Se coboară constant, nu abrupt, cu valea pe mâna dreaptă până în drumul forestier. 

Valea Popii

    La capătul acestuia, cam la 1 km, începe civilizația : Str. Romulus Cristoloveanu, Râșnov. În capătul străzii, la intersecția cu Str. IL Caragiale găsim stâlpul cu marcajul turistic. Da, traseul pe aici este ceva mai scurt. Până în Poiana Brașov se fac 2 ore și jumătate, din Valea Cetății cu cel puțin o oră în plus.

   În principiu, traseul nostru a însemnat un ocol al Dealului Schleif (sau Curmătura Sașilor), cel care are locul privilegiat de vizavi de cetate. Platoul din vârful dealului a fost un punct strategic, a cărui importanță a fost înțeleasă pe deplin după asediul făcut de Gabriel Bathory (principe al Transilvaniei) asupra cetății pe care a cucerit-o în 1612. Acesta și-a amplasat tunurile pe Schleif și de acolo a lovit eficient cetatea. Deși zidurile au rezistat fără stricăciuni foarte mari, inamicii au blocat accesul apărătorilor la izvorul secret al cetății și capitularea nu a întârziat. Aceasta este singura dată când cetatea a fost cucerită, anterioarele atacuri turcești din prima jumătate a secolului al XV-lea fiind respinse de locuitorii din Râșnov, Ghimbav și Cristian. 

Bisericuța Păgânilor

    Cetatea Râșnov s-a întors în posesia comunității săsești un an mai târziu când aceștia i-au plătit lui Gabriel Bathory 3.000 de florini răscumpărare. După aceea în cetate s-a săpat o fântână (celebra fântână săpată de prizonierii turci, legendă întâlnită la toate cetățile medievale românești). În plus, Dealul Schleif a fost amenajat pentru patrulare, apoi promenadă, loc de joacă pentru copii și loc de întâlnire cu ocazia diverselor evenimente.  

Valea Popii

     Întâmplător sau nu Valea Popii se termină lângă Biserica Veche Sfântul Nicolae, monument istoric. Este cea mai veche biserică ortodoxă din sud- estul Transilvaniei. În secolul al XIII-lea a fost ridicat altarul și nava mică, fiind refăcută, alungită și lărgită în 1384, considerat an de naștere al lăcașului.

 Biserica Veche Sfântul Nicolae

   De aproape șase ani Râșnovul are un nou element distinctiv. Este vorba de complexul olimpic de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării. Ridicat de Primăria Râșnov (70%) în parteneriat cu OMV(30%), investiția de 13 milioane de euro s-a concretizat în patru trambuline cu punctul de construcție de 15, 35, 64 și 90 m. În lipsa unei trambuline mari (120 m) până acum în Râșnov s-au desfășurat etape ale campionatului mondial feminin sau de junior.

   Pentru că săriturile cu schiurile sunt pe lista mea cu sporturi preferate, vreau să va plictisesc cu câteva detalii.

    Trambulinele sunt împărțite în 4 categorii, în funcție de dimensiune (HS) și punctul de construcție (K) : mici (K ≤ 45 m și HS ≤ 50 m), medii (K  ≤ 76, HS ≤ 84), normale (K ≤ 99, HS ≤ 109), mari (K ≤ 169, HS ≤ 184). La acestea se adaugă cele pentru zbor cu schiurile (K > 170, HS > 185) care fac parte dintr-o categorie specială și pe care le numeri pe degete de la o mână : câte una în Austria, Cehia, Germania, Norvegia și Slovenia. Evident, cu cât este mai mare o trambulină, cu atât săritura unui sportiv este mai impresionantă.

(sursa Wikipedia)

   Fiecare evoluție a sportivilor are patru faze : coborârea (alunecarea pe masa trambulinei), desprinderea, zborul și aterizarea.

    Pentru că cea mai impresioananta fază este cea a zborului să va plictisesc cu câteva date istorice despre el. 

   Săriturile cu schiurile au apărut, cum altfel, într-o țară nordică și anume Norvegia. În 1860 Sondre Norheim a sărit cu schiurile (fără bețe) peste o piatră, zborul lui având 30 m. În 1879 s-a organizat primul concurs iar în 1924 acest sport a intrat în rândul disciplinelor olimpice încă de la prima ediție a Jocurilor (la Chamonix).

    De-a lungul vremii au existat diferite tehnici de zbor. Până în 1950 s-a folosit tehnica Kongsberger care presupunea o săritură cu schiurile paralele ținând brațele deasupra schiurilor. 

Tehnica Kongsberger (sursa Wikipedia)

  Căutându-se o linie mai aerodinamică a apărut tehnica Windisch în care brațele erau poziționate înapoi. 

Tehnica Windisch (sursa Wikipedia)

   Cel mai folosit stil (din 1950 până în 1990) a fost stilul paralel. Schiurile erau paralele, brațele ținute pe lângă corp, sportivul ținându-și corpul ceva mai aplecat în față.

Stilul paralel (sursa Wikipedia)

   Modernismul s-a instalat în 1990 odată cu V-style (sau V-ul Boklöv) și este ceea ce cunoaștem noi astăzi. Schiurile au vârfurile depărtate, sportivii își apleacă mult corpul în față, brațele sunt trase ușor înapoi. Tehnica a fost inventată în timpul antrenamentelor de un săritor polonez (Mirosław Graf). Ceea ce este de apreciat este încăpățânarea cu care săritorii au insistat pentru acceptarea acestui stil în întrecerile oficiale, fiind necesar un deceniu pentru aceasta. Inițial depunctați pentru adoptarea lui, zburătorii moderni au reușit să convingă prin lungimea săriturilor că nouă tehnică oferă performanțe superioare.

V-style (sursa Wikipedia)

   Și pentru că întodeauna există și un „next output”, avem și un stil nou-nouț. Din 2017 se zboară în H-style, un fel de V cu schiurile paralele. Rămâne de văzut cât plus de eficiență va aduce.

H-style (sursa Wikipedia)

   Ca stilul să fie perfect, aterizarea trebuie făcută cu „telemark”, un fel de fandare care devine din ce în ce mai greu de realizat pe măsură ce zborul este mai lung.

   Punctajul unei sărituri este o combinație între notele obținute pentru stil (nota maximă fiind 20) și lungimea săriturii. Punctele pentru lungime se calculează în funcție de punctul de construcție și dimensiunea trambulinei. Sportivul ce atinge punctul de construcție primește 60 de puncte (120 de puncte pentru trambulinele de zbor cu schiurile). Orice metru în plus sau în minus valorează de la 1,2 la 4,8 puncte în funcție de dimensiunile trambulinei (1,2 pentru K>170; 4,8 pentru K<24). Lungimea săriturii se măsoară de la punctul de desprindere până la cel în care sportivul atinge solul.

 Zi frumoasă 

    Cum în sport există nu numai constante (gen cele de mai sus) ci și variabile, punctajul mai poate fi influențat de lungimea zonei de elan (poarta de la care pleacă schiorul) și de viteza și direcția vântului. Până acum puțin timp acestea nu erau luate în calcul (viteza vântului) sau se repetau săriturile în aceleași condiții. Cu siguranță era incomod, ba chiar frustrant să trebuiască să sări din nou (primul punctaj fiind anulat) doar pentru că organizatorii modificau punctul de plecare. Ei bine, matematica a găsit o rezolvare și pentru aceste lucruri. Diferența dintre porți se măsoară în puncte (în plus dacă se pleacă de la o poartă inferioară sau în minus dacă se pornește mai de sus) iar viteza vântului generează corecții pozitive (dacă este vânt din spate, considerat nefavorabil) sau negative (pentru vântul din față, portant).   

K 90

      Ideea generală este ca toți factorii de mediu să fie cuantificați cumva în cifre care pot fi adunate sau scăzute pentru a obține punctajul săriturii. În condiții ideale, un metru în plus de alunecare (plecarea de la o poartă superioară, distanța dintre ele fiind de aproximativ 70 cm) generează un zbor suplimentar de 5 m. Direcția și viteza vântului sunt măsurate în cinci puncte în timpul săriturii, formula generând astfel un punctaj individual care caracterizează condițiile de moment de care beneficiază sportivul.

 Cele patru splendori

   Pentru a nu intra în detalii legate de concursuri și campionate, nu voi aminti decât de interesantul turneu al celor 4 trambuline ce începe în fiecare decembrie și se termină imediat după Anul Nou. Sunt patru trambuline (două în Austria și două în Germania) pentru care se creează un clasament separat, desemnându-se un câștigător. La prima vedere pare că turneul nu aduce nimic suplimentar, dar caracterul deosebit și dificil al întrecerii a făcut ca în toată istoria de 66 de ani doar doi sportivi să reușească să câștige toate cele patru etape (în 2002 și 2018).

    Și pentru că de ceva vreme iarna nu ne mai ajunge sau nu mai este ce a fost odată, există un campionat de vară pentru săriturile cu schiurile, pe suprafață sintetică.

Mijlocie și mare

  Și uite așa ne întoarcem din nou la Râșnov. La nivel mondial, federația de profil discută despre înființarea unui turneu similar celui cu 4 trambuline pentru perioada estivală. Este vorba de un eveniment mai redus ca amploare, cu trei trambuline, unul din orașele luate în calcul ca organizator fiind Râșnovul. Aici, în luna septembrie a acestui an, este posibil să se desfășoare două etape ale Cupei de Vară, primele din viitorul concurs care se pare că prinde contur.

Un oaspete de seară

   Că vom avea sau nu o competiție de înalt nivel la Râșnov, doar timpul ne va spune. Până atunci însă va rog să luați în calcul primul week-end din martie când la Râșnov vor avea loc trei etape ale campionatului feminin, primele după Jocurile Olimpice.

    Go, go, go Daniela Haralambie!

Trambulina mare