De ceva vreme am redescoperit bicla. “Redescoperit” este cam
exagerat pentru că nu am fost niciodată mai mult decât un mare amator în
domeniu. Ceea ce doream să subliniez este că știam că are două roți și că
puteam să-mi țin echilibrul pe ea.
Cu o încăpățânare caracteristică, anul trecut mi-am cumpărat
un asemenea instrument, catalogat imediat ca fiind “de tortură”. Nu pentru
mine, pentru ceilalți. Stiu că G a oftat (bani aruncați, o să o ștergem de
praf) iar T și-a încrucișat degetele (Dumnezeule mare și sfânt, mă face
complice la sinucidere).
În fine, am băgat-o în casă apoi am și scos-o și am făcut
plimbări mici. Inițial pe o străduță asfaltată necirculată, apoi 5 km pe șosea,
apoi 20 km pe malul Argeșului.
Nu am devenit maestru, încă mi-e frică de mașini, cam strâng
ghidonul și nu prea pot fară ambele mâini pe el. Dar am învățat să schimb
vitezele, nu am căzut și, ce este cel mai important, a început să-mi placă
teribil.
Pentru că am un MTB (asta mi-am dorit) am început să caut
trasee cât mai ușoare. Așa am ajuns pe Bârsa.
Plaiul Foii este un loc de vis, cu multe promisiuni de a
deveni o stațiune la modă. Drum asfaltat
este, pensiunile au început să apară, lipsește doar entertainmentul. Cu
excepția drumețiilor (care în mare parte au un grad mai ridicat de dificultate)
deocamdată nu prea ai ce să faci. Și da, ai bicla.
Pentru plimbările cu bicicleta zona este foarte ofertantă,
acoperind toate variantele posibile. Vrei șosea? Ai 10 km până în Zărnești.
Vrei traseu de începător? Câteva Bârse iți oferă drumuri forestiere numai bune.
Ești profesionist? Te poți cățăra până la Curmătura sau prin satele învecinate.
Doar ca introducere în geografia locală, trebuie să spun că
Bârsa (Mare) se formează prin înfrățirea mai multor Bârse mai mici: Bârsa Groșetului
(care izvorăște de undeva de sub vârful Țagla), Bârsa Tămașului (care vine de
sub refugiul Șpirlea), Bârsa lui Bucur și Bârsa Fierului care își colectează
apele tot din Munții Țaga (munți care ca și Perșanii, sunt puțin cunoscuți).
Fiind la început, am testat Bârsa Groșetului. Este un drum
în mare parte de pământ, cu pantă ușoară cel puțin până la Cantonul Rudărița
(care a fost și capătul călătoriei). În cei 8 km din Plaiul Foii până la canton
urci cam 200 m diferență de nivel. Este o zonă ideală pentru un novice, aproape
pustie, destul de lungă pentru a însemna o expediție și suficient de scurtă
pentru a nu te seca de puteri. Poți înțelege ce înseamnă să urci, cum să dai la
pedale, ce foi și pinioane să folosești. Iar pe caniculă, să pedalezi printre
brazi este cam tot ce iți poți dori.
Întoarcerea este minunată, prinzi viteza și gustul MTB-ului
iar aproape de final ai în față creasta Pietrei Craiului, așa, ca bonus.
Al doilea test l-am făcut în ziua următoare și a presupus
pedalare până în Zărnești apoi o mică aventură până în Cheile Pisicii. Fiind
sâmbătă și vreme frumoasă, a fost teribil de aglomerat: mașini ciorchine pe
ambele părți ale drumului de la Botorog la barieră, cohorte de oameni în
plimbare bezmetică prin Prăpăstii. Pentru aceasta porțiune trebuie să ai ceva experiență.
Deși cu ochiul liber panta nu te sperie, urci totuși cam 280 m în puțin peste 3
km și asta se simte. Suprafața este pietroasă și denivelată. Iar aglomerația a
fost un mare minus.
La întoarcere trebuie să îți pui picioarele la bătaie pentru
că frumusețea de coborâre de dimineață trebuie urcată acum cu tot soarele pe
tine. Sunt locuri foarte bune de odihnă la confluența cu Bârsa Fierului.
Una peste alta, drumul până la Zărnești este un bun test
pentru începători, mai ales că pe jumătate din el anemica pistă de bicicletă
marcată cu galben la ieșirea din Zărnești dispare și ai ocazia să te
obișnuiești cu existența autoturismelor,
inclusiv cu cele conduse de șoferi mai puțin prietenoși cu ceilalți
participanți în trafic.
Fiind vorba de o evadare scurtă nu am putut testa celelalte
Bârse, una din ele ocupată cu un concurs de enduro.
Urmează.
Deci… nu uita că la Zărnești te dai cu bicla cât poftești.
