2 Hills and one jump

Olympiaschanze (Garmisch)

     Acum că mi s-a dezmorțit penița, vin cu mini-povestea unei excursii mai vechi.
     Nu cred că era un moment mai potrivit să fac acest lucru în contextul în care la sfârșitul săptămânii Râșnovul va intra pe lista etapelor cupei mondiale de sărituri cu schiurile.

      Dar să nu anticipăm și să lăsăm magia pentru final.

   Vă împuiam capul aici cu informații din lumea săritorilor cu schiurile: lungimea trambulinei, punct de construcție, corecții pentru vânt, poziții de zbor.

Bergisel Schanze (Innsbruck)

    Pentru că sunt fan declarat al acestui sport, în vara 2018 am vizitat jumătate din Turneul celor 4 Trambuline.

   Pe foarte scurt, acest turneu a debutat în 1953, grupând într-o competiție inclusă în circuitul mondial patru din trambulinele europene, două din Austria și două din Germania: Innsbruck și Bischofshofen, Oberstdorf și Garmisch. Evenimentele au loc la sfârșitul lui decembrie-începutul lui ianuarie, Garmisch fiind etapă de an nou.

Seegrube (restaurant)

   Modul de desfășurare a concursului este unul inedit, după săritura de calificare (cea care stabilește poziția pe lista de start) schiorii evoluând în perechi (primul cu ultimul, al doilea cu penultimul șamd), sportivul cu săritura cea mai bună eliminându-l pe celălalt. Primii zece clasați în cupa mondială sunt calificați automat indiferent de prestația lor din calificări. Pentru completarea celor 30 de locuri ale manșei secunde, celor 25 de câștigători li se adaugă 5 lucky loser (cele mai bune 5 evoluții pierzătoare din prima manșă).

Bergisel Schanze (Innsbruck)

   Au trecut 50 de ani până când un săritor a reușit să câștige toate cele patru etape. Sven Hannawald, neparticipând la nicio săritură de calificare și intrând în concurs cu numărul 50, a realizat această performanță. De atunci, în această colecție de recordmen, au mai intrat Kamil Stoch (2018) și Ryoyu Kobayashi (în anul următor).

Innsbruck

   Am vizitat capitala Tirolului special pentru Bergisel Schanze. Am făcut tradiționala plimbare prin centrul orașului, de la poalele trambulinei până la Acoperișul de Aur (casă construită în 1420 ca locuință a conților suverani de Tirol), trecând și prin fața acelei fabrici de clopote care a realizat și clopotul gigant al Catedralei Mântuirii Neamului (clopot care valorează jumătate de milion de euro și cântărește 25 de tone).

Fabrica de clopote

   Revenind la trambulină, trebuie precizat că este amplasată foarte inspirat, având practic la picioare întreaga localitate și fiind un excelent punct de belvedere. Prima construcție, din lemn, a fost ridicată în 1920 (ceva asemănător a rezistat până acum niște ani și la Predeal, în spatele hotelului Cioplea). Are o mărime de 130 m, având punctul de construcție la 120. Recordul de lungime al primei competiții desfășurate aici a fost de 47,5 m. La Innsbruck au avut loc două ediții ale Jocurilor Olimpice de Iarnă (în 1964 și 1976). La prima ediție a Turneului celor 4 Trambuline, câștigătorul de la Innsbruck a fost și câștigătorul turneului.

   Actuala trambulină a fost construită în 1925 și reabilitată în 1964 și 2003, când a primit forma actuală. Stadionul aferent are o capacitate de 26.000 de locuri iar recordul trambulinei stă în picioare din 2015 când Michael Haybock a sărit 138 m.

Bergisel Schanze (Innsbruck)

   Se poate vizita contra cost,un adult plătind 10 euro. În sezonul estival (iunie-octombrie) programul de vizitare este de la 9 la 18 (în fiecare zi), în perioada noiembrie-mai programul reducându-se cu două ore (10-17, marțea închis).

Bergisel Schanze (Innsbruck)

   Pentru acces se poate folosi un ascensor înclinat care urcă până la piciorul trambulinei , apoi liftul din turn până la restaurantul Bergisel Sky, aflat la ultimul etaj.

Bergisel Schanze (Innsbruck)

   Au facilități pentru persoanele cu handicap locomotor și, din păcate, nu permit accesul câinilor în complex. Magazinul de suveniruri este lângă stația de îmbarcare în ascensorul înclinat.

   Biletele pentru 4 Hills se pun în vânzare în luna octombrie și variază între 25-41 euro pentru un pachet de două zile (calificări și competiție) și 10-35 euro pentru un singur acces (calificări sau competiție). În ziua concursului, pe baza biletelor, se poate călători gratuit cu transportul public.

   Dacă ajungeți pe trambulină va sfătuiesc ca la întoarcere să coborați pe jos. Scările aflate în piciorul trambulinei sunt cam anoste, dar așa nu o să ratați o expoziție de fotografie foarte inspirată, o adevărată istorie a evenimentelor sportive de aici.

   La 60 de km de Innsbruck, la capătul unui drum pitoresc ce șerpuiește printre munți, în Garmisch (denumire completă Garmisch-Partenkirchen, după numele celor două localități reunite) popularizarea sporturilor de iarnă și a turismului hibernal a determinat ca în 1902 să se construiască prima trambulină de sărituri cu schiurile. Tradiția competițiilor de început de an datează din 1922 când a avut loc prima competiție internațională de sărituri pe trambulina construită în 1921. Olympiaschanze a fost ridicată din lemn în 1933 (pentru Jocurile Olimpice din 1936) și a suferit modernizări în 1950,1978, 1996, în 2007 primind forma actuală. 

Olympiaschanze (Garmisch)

   După remodelarea din 1950 trambulina de la Garmisch a fost prima din lume construită pe structura din oțel.

   Forma actuală a căpătat-o în 2007, modificările fiind necesare pentru a respecta standardele impuse.

Olympiaschanze (Garmisch)

   Stadionul a fost construit inițial pentru meciurile de hochei, ajungând la o capacitate de 40.000 de locuri.

   Trambulina bavareză are o mărime de 142 m, având punctul de construcție la 125 m. Recordul oficial îl deține din 2010 Simon Ammann cu o săritură de 143,5 m, egalată în acest an de Marius Lidvik. În 1934 primul loc a fost câștigat cu 70 m.

Olympiaschanze (Garmisch)

   Este o tradiție că în prima zi a anului, Garmisch să fie gazda Turneului celor 4 Trambuline. Biletele se pun în vânzare în luna septembrie și sunt neprețuite (adică nu am găsit informații despre valoarea lor). De altfel, locurile de cazare cu prețuri decente pentru perioada competiției sunt epuizate de la sfârșitul verii, atât în Garmisch cât și în Grainau, cea mai apropiată localitate (voi reveni cu o poveste despre Grainau).

   În 1936, la Garmisch au avut loc Jocurile Olimpice de Iarnă (cele de vara având loc la Berlin, fiind o perioadă în care edițiile de vara și de iarnă aveau loc în același an). Cele opt probe au desemnat  Norvegia ca și campioană, cu 15 medalii. România a participat cu 29 de sportivi, cel mai bun loc obținut fiind la patinaj perechi (locul 13). În competiție s-au înscris 28 de țări care au concurat pentru 51 de medalii la 8 discipline.

  Complexul sportiv se poate vizita gratuit, fără acces în trambulină. Se ajunge foarte ușor de la gară (cam 15 minute de mers) având că variantă și un fel de potecă turistică (pietruită) .

   Dacă iarna te poți delecta cu domeniul de schi ce însumează 60 de km, pe timp de vară se pot face drumeții inclusiv în Cheile Partnache (cu taxă). Intrarea în chei este în imediata apropiere a stadionului olimpic.

Ce legătură au Bavaria și Tirolul cu poalele Postăvarului?

Olympiaschanze (Garmisch)

   Fac, din nou, puțină istorie. Acum 40 de ani, în 1979-1980 a avut loc primul sezon al Cupei Mondiale de Sărituri cu Schiurile. În fiecare an au loc 25-30 de competiții, câte două pe week-end, pe aceeași trambulină. Fiecare etapa are doua manșe la capătul cărora primii 30 de săritori câștigă între 100 de puncte (pentru primul loc) și 1 punct (pentru locul 30). Premiile în bani (actualizate) sunt modeste, în acest sezon ocupantul primului loc provizoriu câștigând 140.000 euro pentru 1.100 de puncte acumulate (să zicem echivalentul a 11 locuri întâi a 13.000 euro fiecare sau 130 euro pentru fiecare punct câștigat). Dar pasiunea este pasiune.

Olympiaschanze (Garmisch)

   Cu pasiune s-au construit și trambulinele de la Râșnov. Și sper că tot cu multă pasiune vor fi întâmpinați sportivii de elită ai probei în prima ediție a cupei mondiale ce va avea loc în România.

Welcome to Râșnov!

   Joi (calificări), vineri și sâmbătă, 19-21 februarie, vor avea loc două etape în Valea Cărbunării. Intrarea este liberă așa că este păcat să ratați un astfel de eveniment mai ales că meteorologii ne promit condiții perfecte. 

Comozilor le recomand TVR2 ca să vadă în direct cât de bine ne distrăm.

    So... jump, jump, jump!

(detalii găsiți pe pagina FB a Ski Râșnov sau aici )

Magic winter love (drumeție din ianuarie 2020)

Cabana Mălăiești 

   După un an de lălăială în care hălăduielile au fost cam pe sponci, am hotărât ca anul 2020 să fie altfel. Mi l-am dorit mai bogat în drumeții, mai divers și cu premiere. Dar pentru că este greu să faci ce nu ai mai făcut, am început cu ceea ce îmi place mai mult și mai mult și anume cu o drumeție la Mălăiești.

   M-am tot lăudat că Mălăieștiul este locul meu de suflet din Bucegi. Din păcate se pare că va rămâne singurul deoarece pe acest munte sunt mai multe cabane închise, într-o așteptare a nu-știu-cui și a nu-știu-ce. Din fericire, cu toată aglomerația de week-end, rămâne încă un loc minunat. Nu îl văd îngropat în comercial și nici nu cred că va avea soarta Vămii Vechi, așa cum au spus niște voci pesimiste. Trebuie doar să înnoptezi acolo și să ai răbdare ca valul turiștilor de o zi să treacă și să rămână cine trebuie.

Cabana Mălăiești

   Am plecat în drumeția de două zile sâmbătă dimineață, din Râșnov (premieră!), lăsând mașina undeva după ultima limbă de asfalt. Am aflat apoi că puteam să mai mergem motorizați vreo 2 km, dar până la urmă scopul este să faci mișcare în aer liber cât mai mult cu putință. Trebuie să recunosc că acest drum a fost mai puțin plăcut la întoarcere pentru că a trebuit să ne strecurăm printre mașinile celor mai puțin vrednici decât noi. Ieși de pe drum, oprește-te, inspiră poluare, chestii de acest gen, cam deranjante.

Cabana Mălăiești

   Valea Ghimbavului, în partea ei superioară, este formată dintr-o mulțime de văi ca niște capilare ce coboară din Bucegi. Lăsăm pe dreapta Velicanu și Țigănești și continuăm pe drumul forestier. După puțin timp (și după o zonă de exploatare forestieră) Glăjeria se duce liniștită pe stânga spre potecile ce urcă la Diham. O vom folosi la întoarcere pentru a schimba puțin traseul. Noi continuăm pe Valea Mălăiești până la capătul civilizației și începutul potecii de picior. Început care este promițător: un podeț, un pârâu și o pantă lină de încălzire.

Intrarea în traseu

   Deși traseul din Râșnov este un clasic pentru Mălăiești, recunosc că niciodată nu am urcat pe această variantă. Fără a avea vreo explicație. Mălăieștiul perfect pentru mine înseamnă Take Ionescu, ieșit acum din calcule pe motiv de iarnă.

   Ca să fac o paranteză, iarna aceasta nu prea este iarnă, cel puțin deocamdată. Nu cred că am văzut mai puțină zăpadă pe munte.

   Ok, poteca prietenoasă ne duce repede până la intersecția de trasee (cruce albastră urcând din stânga, din Glăjerie). De aici începem să ne agităm puțin, urmând banda albastră. Panta este mai accentuată, dar este aceeași pantă pe care ar fi trebuit să o urcăm și dacă veneam din Diham. Gâfâiala ține până la Surpătură (eu îi spuneam Belvedere). 

La Surpătură

  De aici începe frumusețea traversărilor de poieni ce alternează cu poteca îngustă și cu câteva urcușuri. 

Zăpada este puțin înghețată, grupurile au început deja să coboare (deh, mai harnici): drumeți mari și mici, căței, o cohortă de Oxigen.  

   Urcăm morena frontală a văii și cabana ne apare în față. Este soare și un aer plăcut.

   Ultima mea ascensiune de iarnă la Mălăiești a fost într-o altă eră. Acum o viață în urmă, petreceam aici un Crăciun minunat. Îmi aduc aminte că am experimentat spălatul pe dinți cu zăpadă și bulgăritul până la epuizare. Și tot atunci mi-am zdrăngănit genunchiul drept, izbindu-l de o piatră, începând prietenia cu genunchiera.

Padina Crucii

   Lăsând amintirile de acum 25 de ani la o parte, ne odihnim puțin și pornim într-o altă premieră (!). De fapt sunt două(!!). Urcăm Padina Crucii în condiții de iarnă (modestă, ce-i drept) și ne întoarcem la frontală. Încercarea cu Padina o mai făcusem, tot în timpuri imemoriale, dar stratul de zăpadă era mult mai consistent și am renunțat la aventură. 

   Povestea cu frontala a fost consecința unei speranțe. Am sperat că va fi senin și că de lângă cruce vom putea avea o priveliște de vis. Nu a fost să fie, dar am reușit să ajungem acolo și să petrecem clipe frumoase împreună. 

   Și, cel mai important, am reușit să ne întoarcem în siguranță la cabană deși, recunosc, mi-ar fi fost de mare folos încă 10 cm de picioare. 

   Probabil că atunci când ești cu sufletul frumos și plin ți se întâmplă lucruri magice. Că toate apar cu un motiv și că lumea este a naibii de mică, știam. Dar că rotițele se învârtesc, suprapunându-se peste un sfert de secol, că doi oameni care nu s-au mai văzut de atunci pot ajunge acum în același timp și în același loc … este epic. Îi mulțumesc tovarășului de potecă de atunci pentru că m-a recunoscut (shame on me că nu am fost în stare de același lucru).   

Valea Mălăiești

   Magia a fost deplină la Mălăiești. A fost o seară clasică pe munte. De pe la ora 8 seara a început cântarea. Melodii și versuri pe care nu credeam că le mai am prin sertărașele creierului, au ieșit la iveală. 

   S-a cântat mult și am cântat toți. Am cântat până la miezul nopții când doar planurile făcute pentru ziua următoare ne-au trimis la culcare.

   Dacă sâmbătă a fost cocoț pe Padină, duminică am făcut o plimbare spre hornuri. 

Hornurile (cel Mare in dreapta, cu traseul de iarnă)

   

   Nu am urcat decât primul prag pe o vreme ideală pentru creastă. Zăpadă destul de puțină, bună pentru mers, soare cât toată valea și oameni frumoși lângă. Vraja a ținut cam o oră apoi am revenit cu picioarele pe pământul potecii care ne ducea acasă.

 

Postăvaru

       

   

     

     Am început anul cu o erupție de energie pozitivă, cu emoție și cu bucurie, cu recunoștință și împlinire și cu o poveste bună de spus seara la cabană, între două cântece.

    Dacă anul acesta se vrea a fi într-un fel, atunci va fi  💥  MAGIE  💥

(nu ratați filmulețul de mai jos, este o istorie a drumețiilor mele la Mălăiești)