CA (în) RAI, MAN !

Duminică, pe sfârșit de iulie, am avut chef de munte. Ieșire de o zi, așa, fără obligații. Am ales un traseu de dificultate medie (liniște, cârcotașilor !) : urcare pe Jepii Mici, popas la Cabana Caraiman, o fugă pe Brâna Mare până la Monumentul Eroilor (Crucea de pe Caraiman) și coborârea pe Schiel, de la Cantonul Jepi până în Bușteni.

Apelul s-a făcut la Otopeni, în parcarea McDonalds iar echiparea la Bușteni (860 m), după doua ore.

Jepii Mici ne-au primit cu bucurie și pe noi și pe toți cei care ne-au urmat. Fiind o zi frumoasă, foarte mulți au ales ca variantă de urcare sau coborâre poteca turistică. Cel mai bun raport calitate - preț.



(fotografie Tibi Roșca)

La început prin pădure, pe scări și podețe, apoi cu mult curaj pe lângă pâraie, stânci și cascade, atârnați de lanțuri, cu ochii spre cer, atenți la nori și la vânt, îmbujorați de efort și răsfățați de soare, am ajuns la Cabana Caraiman (2.025 m altitudine). Valuri de ceață estompau peisajul, suficient de mult ca să ai senzația că ești, în sfârșit, rupt de lume.



(fotografie Tibi Roșca)

După o pauză de masă, prelungită cu o oră de odihnă în cabană, am pornit spre Cruce.

Opt negri mititei mărșăluiau voinici

Peste trei a venit ceața și-au rămas doar cinci



(fotografie Tibi Roșca)

Brâna Mare a Caraimanului este o variantă de vară, mai scurtă, pentru a ajunge la Monumentul  Eroilor. Pentru că are o porțiune mai expusă, fără a fi însă periculoasă, brâna a căpătat faima unui traseu greu și riscant. Și poate că este mai bine așa deoarece după ce treci de jumătate pășești pe tărâmul caprei negre și al florii de colț. La plural. Mult plural...


(fotografie Tibi Roșca)

Pufoase și stranii, gingașe și rezistente, florile de colț ne-au primit într-un tărâm de vis.

Când soare, când ceață, când senin până-n Azuga, într-o liniște superioară, de la cei 2.291 m altitudine, am admirat Valea Cerbului, Coștila fumegândă ca de obicei și Bușteniul.

Și așa am îndeplinit promisiunea din primăvară  (vezi aici cum a fost).



Eu  (fotografie Tibi Roșca)

Ne-am întors la cabană, ne-am întregit trupa și am plecat spre Cantonul Jepi (1.960 m), grăbiți de înserare și de câteva picături răzlețe.



Cunoștințe noi

Cantonul Jepi (Casa Schiel sau Casa Naturaliștilor) a funcționat inițial ca adăpost al fabricii de hârtie (canton forestier) fiind amenajat ulterior (cu priciuri - paturi comune) pentru primirea turiștilor din ce în ce mai numeroși.      

De reținut : cazarea se făcea gratuit.



Temperatură de cabană

Coborând pe Jepii Mari, am întâlnit resturile funicularului funcțional până în 1966. Unii stâlpi au rămas întregi, în picioare, alții au fost culcați de vreme și folosiți ca balustrade de susținere pe traseu.

Ziua se apropia de sfârșit, așa că am întins pasul și am început o coborâre veselă prin pădure, cu tot cu cântec : "Suntem ceată de voinici, cinci motani și trei pisici, noi la munte am venit, Caraimanu' am cucerit".



Cei cinci care au speriat ceața de la Cruce

Am ajuns în Bușteni la ora 9 din seară, după douăsprezece ore de hălăduială prin munți. Și tot nu ne-am săturat ...

Deci, gașcă : pregătiți-vă pentru data viitoare că altfel nici nu știți ce pierdeți !



Gașca nebună

Traseul

Peripeții - episodul 9 : Regele norilor

Deși, cronologic vorbind, nu acesta a fost punctul final al hoinărelilor din concediu, am lăsat la sfârșit povestea Drumului Regelui.

Transalpina este șoseaua cea mai înaltă din țară. Atinge 2.145 m în Pasul Urdele și străbate Munții Parâng, de la Rânca (Județul Gorj) la Sebeș (Județul Alba).

Deși nu este o certitudine, drumul se pare că a fost construit de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii.

Mai sigur însă, drumul a fost construit și pietruit de germani în timpul primului război mondial, fiind un punct strategic în traversarea Carpaților.

Indiferent care au fost începuturile și cine a pus piatra de temelie, în perioada interbelică drumul a fost reconstruit și inaugurat în 1935 de către regele Carol al II-lea.

După reabilitarea din timpul celui de-al doilea război mondial, Drumul Regelui a fost foarte puțin întreținut, ajungând aproape impracticabil.

În 2009 a început reabilitarea, finalizată în proporție de 98% (doar  6 km nu sunt încă asfaltați). Se mai lucrează la montarea parapeților și la montarea scurgerilor de apă de pe versanți.

Pentru traversare este recomandată parcurgerea de la sud la nord, pantele fiind mai domoale.

Pentru că noi părăseam Transilvania pentru a reintra în Regat, am optat pentru parcurgerea Transparângului (da, o altă denumire) în două etape, alegând camparea la Obârșia Lotrului.

După ce lași în urmă Sebeșul, peisajul se avântă pe verticală, valea devenind mai sălbatică iar munții din jur din ce în ce mai înalți.

Valea Frumoasei

Valea Frumoasei (altă denumire a văii Sebeșului) este împodobită cu trei lacuri de acumulare : Căpâlna, Tău-Bistra și Oașa. Pe cel din urmă l-am prins la apus, preschimbat în aramă de soarele de vară.

Lacul Oașa

Noaptea am petrecut-o la Obârșia Lotrului în camping, amortizând încă o tranșă din cort. Alternativa ar fi fost cabana, dar doar ca plan de urgență și necesitate.

Lotru

După o noapte cam rece (doar eram la peste 1.400 m), am plecat dimineața spre Rânca. De la Obârșie se poate ajunge în stațiunea Vidra (acum în paragină din câte am înțeles) și mai departe la Voineasa sau la Petroșani.

Am vazut multe locuri de campare și mulți iubitori de natură care veniseră pentru aerul cel mai puțin poluat din România, pentru liniște sau pentru rafting pe apa Lotrului.

Am tot urcat în curbe dese, una după cealaltă, cu o diferență de nivel de până la 10 m pe acul de păr, până am ajuns în Șaua Ștefanu, de unde se desprinde Strategica, un drumeag ce străbate Culmea Latoriței până spre Voineasa.

Culmea Latoriței cu Strategica

Peisajul este superb. Îmi părea rău că mergând cu mașina nu pot fotografia pas cu pas tot traseul.

Spre Pasul Urdele

Cu ochii pe gps, am oprit pentru pauza de cafea fix în punctul cu cea mai mare altitudine. 

2.145 m

  

În Pasul Urdele, bucurându-ne de joaca norilor și a soarelui care ne învăluiau pe rând, am completat lista cu "de făcut" cu Lacul Gâlcescu. Se poate intra în traseul direct din Transalpină, am notat și vom reveni cât de curând, după ce vom pune la punct toate detaliile expediției.

Coborârea spre Rânca am făcut-o într-o stare euforică (poate era de vină aerul rarefiat J ), dar nu a mai fost atât de maiestuoasă ca partea deja parcursă.

Cu uimire am văzut că salcâmul abia înflorise (cu o întârziere de cel puțin trei săptămâni față de București).

Iar dacă Rânca este binecuvântată cu sezonul de schi cel mai lung, în perioada estivală devine atracția și în același timp testul suprem pentru cicliști. Am întâlnit peste 30, toți urcau iar unii dintre ei abia mai puteau răspunde la salut. Voința bate tot ...

Rânca

Transalpină, Transparâng sau Drum al Regelui traseul merită parcurs nu doar o dată. Este mai puțin aglomerat decât Transfăgărășanul (încă), mai sălbatic și reprezintă un trofeu pentru orice iubitor al muntelui.

Ajunși printre nori, având senzația că dacă te înalți pe vârfuri atingi cerul, am respirat adânc, cu mândrie că am pășit pe drumuri care te fac rege.

Peripeții - episodul 8 : Fâțâieli oltenești

Pentru a profita și de ultima zi de concediu, am hotărât ca întoarcerea acasă să fie fragmentată de mici vizite pe la cele mai importante puncte de interes din nordul Olteniei. Nu de alta, dar după o noapte de sârbe de nuntă trebuia să facem o tranziție lentă...

Cheile Oltețului și Mânăstirea Polovragi

Mânăstirea Polovragi, amplasată în apropierea Cheilor Oltețului, a fost ridicata pe la 1505, în stil bizantin, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Prima atestare documentară datează de la 1648 (hrisovul emis de Matei Basarab). Pictura realizată de Constantin Zugravul la 1713 este deosebit de valoroasă, reprezentând mânăstirile românești închinate la Muntele Athos.

Biserica mânăstirii



Bolnița Sfântul Nicolae

În imediata apropiere se află peștera Polovragi, chiar în Cheile Oltețului care despart Munții Capățânii de Parâng.

Însemnele speologilor din veacurile trecute

Din lungimea totală de peste 9.000 m se vizitează doar 800, practic marea vărsare a apelor ce au străbătut-o. Este o peșteră caldă și a fost locuită din timpuri străvechi, fiind un refugiu pentru daci, vraci și călugări care au marcat primii 400 m vizitabili.

Cuptorul dacic

Aici întâlnim Scaunul lui Zalmoxe căruia, la suprafață, îi corespunde cetatea dacică Cetățuia, pictura cu negru de fum realizată de călugări în timpul ascezei pentru a alunga nepoftiții sau Izvorul Speranțelor care nu seacă niciodată.



Izvorul Speranțelor



Izvorul Speranțelor

Peștera Plovragi este loc de hibernare pentru o colonie de 300 de lilieci cu potcoavă.

Pielea de leopard, o pătrundere a argilei în stâncă

Legenda spune că aici ar fi locuit Zalmoxe iar vracii preparau în peșteră leacuri dintr-o plantă miraculoasă, numită polovragă. Picătuile ce cad de pe pereți sunt considerate a fi lacrimile vărsate de zeu după cucerirea Daciei de către romani.

 *******

Chiliile mânăstirii



Casa de oaspeți

Mânăstirea Horezu (Hurezi) este cea mai importantă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, fiind târnosită pe 8 septembrie 1693. Este cel mai mare ansamblu monastic din România, fiind construit într-un colț pitoresc sub Munții Căpățânii, unde liniștea este tulburată doar de strigătul huhurezilor (de unde și denumirea). Este un proiect al epocii brâncovenești, cu un concept unitar și revoluționar pentru arta românească.

Este cea mai reprezentativă construcție în stil brâncovenesc, aici urmând a fi înmormântat Constantin Brâncoveanu. Însă sfârșitul tragic al acestuia a împiedicat îndeplinirea acestei dorințe, domnitorul odihnindu-se în Biserica Sfântul Gheorghe din București.



Biblioteca



Detaliu cu stema Țării Românești (dreapta) și acvila bicefală a conducătorilor 

 *******

Cine ar sta să se uite cum cresc pietrele ?  Ei bine, se pare că doritorii au găsit locul în care pietrele sunt vii.

Trovanții de la Costești (sau dorobanții cum îi numesc localnicii) sunt concrețiuni grezoase, formate din nisip cimentat de activitatea seismică. Cum s-a întâmplat asta, nici specialiștilor nu le este prea clar.

Până când se va rezolva științific dilema, "ouăle de dinozaur", formațiunile extraterestre sau pietrele care cresc alimentează imaginația populară. Se pare că ar fi mai mulți decât cei expuși în muzeul din Costești, ba chiar că cei adevărați și vii se găsesc în pădure, bine înfipți în pământ ca și cum ar avea rădăcini.

Forme naturale stranii, trovanții aveau sa-l inspire pe Brâncuși, Domnișoara Pogany fiind o variantă elegantă a  acestora.