Cum să-l apuci pe Dumnezeu de-un picior – Partea a doua : Văzut, plăcut, străbătut (drumeție din iulie 2017)

 (citiți aici de ce mi-am dorit atât de mult să ajung în Şureanu : motive și tatonări) 

Principalele mele obiective montane pentru Şureanu au fost două : Vârful lui Pătru (cel mai înalt) şi Vârful Şureanu (naşul masivului).

Pe Vârful lui Pătru

Am plecat spre Vârful lui Pătru de la cabană, alegând drumul forestier ce străbate Curmătura Şureanu şi domeniul schiabil. Cu toate că telescaunul şi celelalte amenajări par triste în sezonul estival, ele neavând utilizări precum cele de la Predeal de exemplu, bănuiesc că iarna totul se animă. Sunt şapte pârtii de schi şi două de săniuţe, uşoare sau medii.

Din curmătură urmăm drumul forestier care coteşte spre stânga, lăsând în spate Vârful Şureanu. Traseul marcat cu bandă albastră este undeva în stânga, sub nivelul nostru. Ascensiunea este uşoară, peisajul frumos. 

Atât de frumos încât ratăm urcarea spre Vârful Auşel şi lălăim pe drum până când realizăm că ne îndepărtăm de obiectivul propus. În faţă drumul începe să coboare uşor spre Valea Jieţului iar Parângul ne captează privirea. 

 În spatele camerei, Vârful Aușel. Vedere spre Vârful Şureanu

Ne redresăm rapid şi ne întoarcem la intersecţie de unde suim pieptiş, pe sub telescaun, până pe Auşel. Suntem la 2000 m. Pentru că este duminică apar mai mulţi turişti, majoritatea căţăraţi în jeep-uri, veniţi pentru picnic. Pe picioare suntem noi şi un grup de trei tineri. Mai tarziu drumeţii se mai înmulţesc.

 În prim plan Șaua Ocolu, în plan secund Vârful lui Pătru 

Ne întoarcem spre est şi ne îndreptăm spre Vârful lui Pătru. Avem o mica altercaţie cu un cioban pe motiv de împrăştiat oi, Sara descoperindu-şi, dintr-o dată, genele de câine ciobănesc în detrimentul celor de vânătoare. Pe munţi am întâlnit destui ciobani şi, îmi pare rău să o spun, cei de aici intră în categoria celor neprietenoşi. 

Fac o paranteză : câteva zile mai târziu hoinăream prin Semenic, celălalt pol al concediului montan. Aici ciobanii au fost foarte atenţi, au chemat câinii imediat ce ne-au vazut, ne-au salutat şi am schimbat câteva vorbe aşa cum se întâmplă între oameni normali.

Vârful Şureanu, în dreapta căldarea glaciară (cabana și Lacul Şureanu), 
în spate Culmea Cârpii 

Coborâm în Şaua Ocolu şi stau cu ochii în pământ, căutând o urmă a castrului roman ridicat aici în timpul primului război daco-roman (anul 102). Nu ştiu de ce, oficial castrul se numeşte “de la Şugag” şi este construcţia militară realizată la cea mai mare altitudine (asta până în epoca modernă) – 1987 m. Castrul era unul de cantonament fiind ridicat cu scopul de a ataca de aici Sarmizegetusa Regia. Atacul se va realiza patru ani mai târziu, în timpul celui de-al doilea război. Declarat monument istoric, castrul roman are puţin peste 4 hectare, având formă dreptunghiulară şi este vizibil doar de la înălţime. 

Șaua Ocolu, se observă conturul castrului roman

La întoarcere, mergând pe traseul turistic, vom trece pe lângă o piatră provenită cu siguranţă de la castrul roman. Să-mi arate mie cineva cum s-ar fi putut modela în mod natural aşa ceva.

Parcurgem diferenţa de 150 m şi ajungem pe Vârful lui Pătru. 

Lacul Oaşa văzut de pe Vârful lui Pătru

De aici vedem Lacul Oaşa în toată splendoarea, precum şi ceva din masivele care ne înconjoară. Lumina nu este foarte bună, vecinul Parâng fiind învelit în nori şi cam bosumflat. Şi pe aici bate vântul şi este cam rece. De sus, conturul castrului roman se distinge prin iarba. Un pic mai departe ne aşteaptă Vârful Şureanu. Se vede bine Poarta Raiului cu toata frumuseţea ei.

Poarta Raiului (de pe Vârful Şureanu) 

Stăm puţin, facem pozele de rigoare şi coborâm. În Şaua Ocolu facem puţin dreapta şi urmăm poteca turistică. Mergem pe curbă de nivel, apoi coborâm puţin. Ne oprim la un izvor cu apă rece şi bună. Uitându-mă acum pe hartă îmi dau seama că trebuie să fie unul din izvoarele Cugirului.

 Vârful lui Pătru 

Traversăm o pârtie de schi, cam bolovănoasă şi ajungem din nou în Curmătura Şureanu. De aici suim pârtia de săniuţă şi în capătul ei întâlnim un indicator care ne îndrumă spre cabană.

Lângă Curmătura Şureanu, traseul turistic bandă albastră în stânga drumului

Ştiam că până pe Vârful Şureanu nu avea să ne însoţească vreun marcaj turistic. Avem două posibilităţi de a ajunge pe vârf : un urcuş sufocant printre afine şi jnepeni, de-a dreptul şi unul ocolit, pe un drum forestier.

Cele două variante de urcare pe Şureanu : drumul forestier în stânga(triunghi roșu) 
sau varianta nemarcată (direct spre vârf). 
Triunghiul roșu se continuă spre dreapta până la Cabana Şureanu.

Aerul pare că-si schimbă culoarea şi când privim spre Auşel vedem că se apropie norii. Ba chiar se aud nişte tunete. Am putea să renunţăm, dar nu am mai avea timp să refacem traseul pentru că a doua zi plecăm în zori. Hotărâm că dacă e să fim norocoşi, vom fi şi alegem prima variantă care este cea mai rapidă dar şi obositoare. Cu bateriile cam pe terminate, gâfâim ceva până sus, aşa cam vreo 250 m diferenţă de nivel. Gata, am ajuns, suntem la 2.059 m altitudine. Ne uităm de jur-împrejur să admirăm tot ce se poate, dar este vânt, norii încă nu au plecat deşi, e drept, tunetele nu se mai aud. Se simte miros de umed, nişte locuri nu au scăpat de ploaie. Suntem cam obosiţi şi nu mai vrem să facem pauză. Fotografiem ce se poate şi decidem că este momentul să ne retragem spre cort.

De pe Vârful Şureanu, de la stânga : Vârful lui Pătru, Șaua Ocolu, Vârful Aușel 

Pentru diversitate ne întoarcem pe variant soft, un drumeag ce arată călcat de maşini. În următoarea şa drumeagul devine drum forestier şi cred că facilitează accesul la stâna din apropiere. Undeva în faţă acesta se continuă probabil spre Comărnicel şi Vârful Negru. Noi ne întoarcem spre Curmătura Şureanu făcând stânga şi coborând. Ajunşi la marcaj ne hotărâm să-l urmăm în continuare pentru a scurta drumul până la cabană. Urmează o coborâre prin pădure, coborâre care ia sfârşit foarte aproape de locul unde ne montasem cortul.

Spre cabană

Cu totul şi cu totul (pauze de masă, fotografii, conversaţii cu drumeţi) am parcurs cei 17 km în aproape 8 ore. Deşi vânt, vremea nu ne-a dat de furcă, ploaia ocolindu-ne pe timpul zilei, norii şi soarele alternând.

Lacul Şureanu 

Am întâlnit ceva lume pe poteci, departe însă de aglomeraţia Bucegilor. Densitatea cea mai mare era la Cabana Şureanu însă majoritatea celor de aici fie erau în tranzit din zonele mai confortabile de jos (Luncile Prigoanei, Poarta Raiului, Transalpină) spre iezer, fie erau statici, vegetând prin jurul cabanei la odihnă. Am discutat aproape o oră cu o familie plecată din Sebeş în Germania în urmă cu vreo 20 de ani şi care se reîntoarce anual pe locurile natale. Au depănat amintiri din vremuri trecute când străbăteau munţii la pas, cu rucsacul în spate, plecând din Sebeş şi ajungând până la Dunăre. Vorbeau cu atâta dragoste încât am realizat că întodeauna va exista un regret în inimile celor plecaţi în străini. Poate nu realizează toţi că îl au sau nu vor să-l recunoască, însă el cu siguranţă există, fie doar datorită vibraţiei comune pe care o ai cu tărâmul ăsta şi pe care eu personal am simţit-o din plin la Sarmizegetusa Regia.

Culmea Băniței pe care dacii au construit o cetate

Cu mulţi ani în urmă, când am vizitat o peşteră din Şureanu, partea vestică, am trecut printr-o mică pădure de liliac sălbatic. Probabil că acela a fost momentul în care, pentru mine, Şureanu a căpătat un farmec aparte. Mi-am dorit să străbat Cheile Băniţei, dar am ajuns în momente nepotrivite, după ploi puternice. În schimb am avut mai mult noroc cu Peştera Bolii.

Cheile Băniței

Deşi numele nu este tocmai plăcut, trebuie ştiut că acesta nu are nicio legătură cu afecţiunile ce ne încearcă uneori, ci vine de la familia Bolia, mare proprietară de pământuri şi păduri în zonă, menţionată în documente pe la 1400. Este foarte aproape de Petroşani (5-6 km) şi beneficiază de drum asfaltat până la parcarea din apropierea intrării. Este amenajată, electrificată, poţi beneficia şi de serviciile unui ghid (pentru grupuri de minim 15 persoane), sunt panouri informative la intrare şi un bilet costa 5 lei.  

Peștera Bolii : intrarea și descrierea traseului de vizitare

Peştera este o străpungere naturală creată de pârâul Jupâneasa care, după ce străbate peştera, se varsă în Galbina, preluând numele acesteia. Se pare că este singura peşteră străbătută de un pârâu amenajată pentru vizitare, unde se poate observa efectul de străpungere. 

Peștera Bolii-interior 

Teoretic, ieşirea din peşteră se poate face şi pe linia ferată Petroşani-Haţeg şi cand spun “pe” nu este o greşeală, trenurile trecând la foarte mică distanţă şi în acest caz este bine ca teoria să rămână doar teorie.

Peștera Bolii-ieșirea de pe calea ferată

Ca majoritatea peşterilor din România, aceasta a cunoscut o primă perioadă de glorie prin anii ’60 când a fost amenajată. În timp podeţele s-au degradat şi vizitarea peşterii a fost abandonată. Preluată de Petro Aqua Petroşani, au fost reconstruite podeţele şi s-au refăcut amenajările necesare vizitării în condiţii optime.   

Are formă de tunel cu o lungime de 455 m şi o diferenţă de doar 2-3 m între capete. Gura principală de intrare are o înălţime de 10 m şi o lăţime de 20.

Peștera Bolii-interior

Şi aici te loveşti de legende la tot pasul. Se spune că dacii şi-au ascuns în peşteră, sub blesteme, comorile iar cei ce intră să le caute nu se mai întorc niciodată. Sau că o jupâneasă frumoasă, îndrăgostită de un flăcău plecat în război, a dorit să-l însoţească şi, după rugăciuni fierbinţi, Fecioara Maria a preschimbat-o în apă pentru a putea pleca după iubit. Trecând din legendă în istorie, peştera a fost locuintă în perioada neolitică şi în epoca bronzului. Apoi a adăpostit comercianţi, armate, haiduci şi chiar partizani anticomunişti.

Nici artele nu au stat departe. Acustica deosebită a dat numele Sălii de concert şi dans, în perioada interbelică în interiorul peşterii având loc activităţi culturale şi serbări populare, tradiţie reînnoită în 2007 de 1 mai. Interiorul a fost folosit drept platou de filmare pentru documentarul “Legenda Nibelungilor”.

Peștera Bolii-interior

Peştera este lipsită de formaţiuni din cauza curenţilor de aer ce au împiedicat formarea stalactitelor şi stalacmitelor. Se pare că este populată de lilieci pitici. Noi nu i-am văzut, dar asta nu înseamnă că nu există.

Iubim munţii şi ne plac drumeţiile. Mulţi dintre noi au obiective “de top” de genul “cel mai”, proiecte tip “2500” sau parcurgerea integrală a crestelor. Sunt acţiuni lăudabile. Însă, în goana după ele, nu uitaţi de zonele mai puţin mondene. Acestea s-au păstrat mai proaspete. Şureanu a fost o descoperire de excepţie, cu menţiunea că nu am văzut decât 1% din ce poate să ne arate. Sunt locuri superbe, cu o linişte aparte, cu poveşti deosebite. Înălţimile par modeste însă sunt parfumate de istorie aşa cum nu mai găseşti prin alte părţi.

Am bătut la Poarta Raiului şi mi s-a deschis.

 Din Curmătura Șureanu, de la stânga la dreapta: Vârful lui Pătru, Șaua Ocolu, Vârful Aușel 

PS : Găsiți mai multe detalii tehnice, inclusiv hartă, descriere traseu și traseu în GPX  aici .

Cum să-l apuci pe Dumnezeu de-un picior – Partea întâi : Motive și tatonări (drumeție din iulie 2017)

O mai ştiţi pe “ouououo, e vară-vară, e soare-afară” ? Ca să parafrazez puţin melodia aş continua cu :

E vară iar, ce n-am dreptate ?

Munte, munte şi de toate

Drumeţii pe cât se poate

Ce să zic, e ce-mi doresc

În Şureanu drumeţesc

De sub Șaua Ocolu : Curmătura Şureanu, Vârful Şureanu, în spate Culmea Cârpii 

Sfârşit de iulie şi, în fine, ajung în Şureanu ! Tatonări am mai făcut în trecutul mai recent sau mai îndepărtat vizitând nişte peşteri din partea vestică a masivului, ceva cetăţi dacice şi trecând în fugă pe Valea Frumoasei şi Transalpină.

Dar să nu ne grabim şi să povestim despre toate.

Munţii Şureanu sunt un paradox turistic. Pe culmile lor se află o mulţime de vestigii dacice şi romane şi iarna domeniul schiabil de aici poate rivaliza cu orice statiune cunoscută. Totuşi sunt puţini cei care îi vizitează şi şi mai puţini care ştiu pe unde calcă.

Intersecție : în dreapta dumul forestier spre Valea Jieţului, 
prin stânga se urcă pe Vârful Aușel. 

Să facem puţină geografie. Fără a intra în detalii prea multe, Şureanu se găseşte în imediata apropiere a Munţilor Parâng, la nord de aceştia, despărţiţi de apa Jieţului (Jiul de Est). Sebeşul îi desparte de Munţii Cindrel (Cibinului) iar afluentul acestuia, Tărtărăul, de Munţii Lotrului. Partea estică este delimitată de Valea Frumoasei care se sfârşeşte la Sebeş, la intersecţia Culoarului Orăştiei (Culoarul Mureşului) cu Podişului Secaşelor, acestea fiind şi limitele nordice ale masivului. Spre vest două depresiuni îl despart de Munţii Poiana Ruscă şi Retezat : Haţegului şi Petroşani..

Spre Aușel 

Munţii Şureanu nu sunt foarte înalţi şi în general au aspect deluros (nu creastă, nu platou) dar reuşesc totuşi să depăşească 2.000 m prin Vârful lui Pătru (2.130 m).  Ca diversitatea să fie completă, nu lipseşte relieful glaciar, cel mai cunoscut exemplu fiind Iezerul Şureanu aflat în căldarea glaciară din apropierea vârfului cu acelaşi nume. Ca suprafaţă bat cu brio nume mari ale peisajului montan românesc, având aproape 1.600 kmp (ca o comparaţie Bucegii au 300 kmp, Retezatul 700 kmp iar Făgăraşul doar cu o treime mai mult).

Șaua Ocolu, Vârful lui Pătru

Ca să înţelegeţi de ce mi-am dorit atât de mult să ajung în Şureanu trebuie să dăm înapoi vreo 2.000 de ani şi să ne uităm pe hartă la nucleul civilizaţiei geto-dace. În Munţii Orăştiei (parte vestică a Masivului Şureanu) se situa capitala, Sarmizegetusa Regia. În jurul ei nu mai puţin de şapte cetăţi ce făceau parte din sistemul de apărare : Feţele Albe, Costeşti-Cetăţuia, Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa, Capâlna şi Cugir. Iar cine a ajuns vreodata la Sarmizegetusa ştie despre ce vrajă vorbesc.

Spre Parâng 

Din toate cetăţile enumerate mai sus am văzut : Sarmizegetusa, Costeşti şi Blidaru. Băniţa este destul de greu accesibilă şi, din păcate, în mare parte distrusă. Sunt pe lista Feţele Albe (un fel de cartier al Sarmizetesusei), Piatra Roşie şi Căpâlna. La Cetatea Costeşti se ajunge în 10 minute, fiind situată în imediata apropiere a drumului judeţean ce leagă Orăştie de Grădiştea de Munte. Pentru Blidaru trebuie să munceşti puţin mai mult de o jumătate de oră, traseu de picior prin pădure. La Sarmizegetusa se poate ajunge cu maşina, drumul fiind reabilitat în mare parte. Oricât mi-aş dori să povestesc despre experienţa extraordinară de acolo, nu o voi face aici pentru că subiectul merită tratat separat.

Şureanu înseamnă şi peşteri : Peştera Bolii (amenajată), Izvorani, Gura Oanei, Şura Mare, Tecuri, Cioclovina. Înseamnă şi chei : Cheile Băniţei, Cheile Crivadiei, Cheile Roşiei. Înseamnă peisaje de vis cu denumiri pe măsură : Fundătura Ponorului (locul cel mai vânat de fotografii români), Luncile Prigoanei, Poarta Raiului.

Lacul Oaşa

Cea mai facilă intrare spre partea montană a masivului este pe lângă Lacul Oaşa. Plecând din Sebeş şi străbătând Valea Frumoasei (cât de potrivit nume!) se trece de primul lac de acumulare, Tău Bistra şi se continuă Transalpina până la urmatorul, Oaşa. Aici se urmează drumul de pământ din dreapta barajului, urmând indicatoarele cu Mânăstirea Oaşa (5 km). Aceasta şi cele câteva acareturi ridicate în apropiere sunt amplasate pe locul fostei colonii Fetiţa, colonie care a funcţionat până în anii ’80, fiind domiciliul muncitorilor (şi al familiilor lor) care au ridicat barajele.  De aici drumul judeţean 704 continuă până la Luncile Prigoanei (încă 7 km), zona devenită (aproape) staţiune turistică. Din păcate multitudinea de pensiuni a fost construită haotic, fără niciun plan (şi câteodată şi  fără logică), fiecare pe unde şi cum a putut.

Mânăstirea Oaşa 

De aici drumul se strică. Pe vreme frumoasă asta nu înseamnă decât nişte scuturături în plus. Iarna sau pe o ploaie puternică aproape cu siguranţă că devine impracticabil unei maşini obişnuite. În cea mai mare parte, acesta urmează un fir de apă (Prigoana, Valea Canciului). După vreo 4 km ajungem la Poarta Raiului unde îl întâlnim pe Sfântul Petru. Sfântul Petru, hotelul. Deşi aproape imposibil, locul este şi mai fumos decât Luncile Prigoanei. Apropierea de vârfuri îi oferă o altă perspectivă. O zi mai târziu aveam să îl admirăm de sus, din traseul spre Vârful lui Pătru. Da, este chiar o poartă, după ea începe raiul lăsat pe pământ, cel care bucură ochii, mintea şi sufletul celor ce-l străbat cu piciorul.

În 2 km şi jumătate ajungem în Curmătura Şureanu. De aici şi până la Cabana Şureanu nu mai este decât un pas, e drept, un pas de 1,5 km. Ultima porţiune de drum este puţin mai nărăvaşă (un pic de urcurş). În cazul în care aveţi ghinion şi găsiţi drumul spălat de ploi sau distrus de zăpezi, puteţi lăsa maşina fie la Poarta Raiului, fie în Curmătură.

Aproape de Curmătura Şureanu

Să vorbim puţin de cazare. Dacă iubiţi confortul şi nu vă pasă de banii din buzunar, aveţi “n” variante în Luncile Prioanei sau Poarta Raiului. Oricum, până aici ajungeţi cu maşina şi dacă sunteţi iubitori de excursii nu va fi o problemă să vă deplasaţi în jos şi sus vreo două zile pentru câteva trasee montane. Dacă varianta “Sparta” nu vă înspăimântă şi aveţi tot echipamentul necesar, puteţi să montaţi cortul fără probleme în curtea cabanei. Aceasta este cu circuit închis, aparţinând Ministerului Apărării. Serviciul se oferă aproape gratuit, pentru două nopţi noi am lăsat o “atenţie” de un litru fără a fi condiţionaţi. Ai apă la cişmea, loc de grătar, de masă şi de spălat vesela, toalete tradiţionale, dar curate. Daca iţi doreşti puţin mai mult şi ai noroc (mai mult în timpul săptămânii) poţi găsi locuri libere în cabană sau în căsuţele adiacente. Pentru programare trebuie să sunaţi la unitatea militară din Sebeş de care aparţine cabana (0258.731.616) cam cu două săptămâni înainte.

Cabana şi locul de cort

Dacă ajungeţi în week-end să nu vă aşteptaţi la linişte. În fond nu aveţi cum să vă alegeţi vecinii, deci nu trebuie să fiţi pretenţioşi. Este posibil să întâlniţi melomani, dar dacă aţi venit pentru munte veţi pleca dimineaţa şi vă veţi întoarce seara suficient de obosiţi ca să nu vă mai pese de cd-urile lor. Noi am avut noroc de gusturi asemănătoare în ale muzichiei şi a fost suportabil.

Atracţia comercială a zonei este Lacul Şureanu. Zic comercială pentru că se ajunge foarte uşor (5-10 minute de la cabană) şi este de mare efect în ochii turiştilor.

Lacul Şureanu

Lacul Şureanu este un lac glaciar format în pragul văii glaciare din apropierea vârfului cu acelaşi nume. Are o jumătate de hectar şi se spune că este fără fund. Legenda spune că este periculos să te scalzi în lac deoarece este păzit de un balaur care îl trage la fund pe cel ce îndrăzneşte să tulbure apa. Balaur sau nu, apa rece iţi cam taie respiraţia doar când iţi înmoi un deget. Iezerul este populat cu păstrăvi indigeni şi da, pescuitul este interzis.

Caldarea glaciară

În partea a doua citiţi despre cum atingem istoria, urcăm pe cel mai şi privim în jur pentru bucuria sufletului.

Lacul Oaşa