Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

luni, 17 septembrie 2012

Prin Ponor, să-i cucerim cetățile


Portalul

Între zecile de trasee pe care le poți parcurge în Padiș, votat în mod absolut în topul preferințelor, se află trioul de aur din categorie "cel mai" : cele mai cunoscute - Cetățile Ponorului, cele mai dificile - Cheile Galbenei, cele mai frumoase - Cetățile Rădesei.



 


 Planul inițial le includea pe toate, dar aveam nevoie și de o zi de trândăveală și astfel am îndulcit un sacrificiu cu o promisiune pentru o dată viitoare. A fost dificil să alegem două dintre ele. Frumoasele Cetăți ale Rădesei au fost amânate, sper că nu pentru mult timp.
În prima zi de Padiș am dus o luptă aprigă și am cucerit Cetățile Ponorului.

 


Dolina 3

Nu știu cum arătau în 1886 atunci când au fost descoperite, însă, înainte cu prea mult timp ca să-l putem număra, Cetățile Ponorului formau o peșteră săpată de un râu subteran foarte puternic, apele drenate din toată zona Padiș - Poiana Ponor - Lumea Pierdută. La un moment dat, tavanul acestei peșteri s-a surpat, apărând, după prăbușire, trei doline greu accesibile, culmile înconjurătoare fiind tăiate doar de un singur canion, cel al Văii Cetăților.


 


Vizitarea lor se poate face în două moduri : o plimbare pe creneluri (Circuitul Balcoanelor) și un asediu temerar până în inima cetății (parcurgerea celor trei doline).
Pentru balcoane osteneala nu este prea mare. După ce am părăsit drumul forestier în dreptul unui marcaj explicit, am urcat puțin prin pădure și am trecut, pe rând, pe la punctele de belvedere. 


Limbaj universal
Vechile balcoane din lemn au dispărut așa că admirarea priveliștilor trebuie făcută cu mare grijă. La doar trei zile de la vizita noastră, un turist imprudent a murit după ce a căzut în Cetăți.


 


Coborârea în doline se poate face pe două variante : o potecă paralelă cu Valea Cetăților, cu deschiderea spre dolina 1 și un vâlcel spălat de torenți ce poposește în dolina nr. 3.
Ultima variantă a fost și calea prin care am făcut cunoștință cu Cetățile Ponorului.


 


La început am coborât prin pădure, nici prea abrupt, dar nici domol, până când am ajuns în zona stâncoasă care la acea oră era destul de umedă și alunecoasă. 


Da, pe acolo am coborât
Am continuat cu mare grijă și perseverența ne-a fost răsplătită : o capră neagră însoțită de un puiandru și-a făcut apariția, o adevărată surpriză pentru noi. Nu ne-am așteptat ca în Apuseni să vedem asemenea exemplare, deși se încadrează perfect în peisajul stâncos și abrupt.


Aceea e o capră neagră


Dolina 3 are formă de triunghi, deschiderea acesteia fiind de 300 m. 


În dolina 3

Există un punct de acces în sectorul subteran, deasupra acestuia înălțându-se un perete vertical de 200 m. Impresionant este și grohotișul care trebuie străbătut pentru a ajunge în dolina nr. 1.


Dolina 3

Fața cea mai fotogenică a Cetăților Ponorului o reprezintă Portalul.


 


Aflat în Dolina 1, deschiderea sa are 70 m înălțime și 30 m lățime. A fost explorat în 1929 de Emil Racoviță și de atunci de generații întregi de speologi și alpiniști, dornici să-i pătrundă tainele. La cucerirea traseului subteran au participat și militari brașoveni, conduși de Emilian Cristea. Ce vremuri !


Portal spre o lume misterioasă
Pentru a ajunge la Portal trebuie să ai puțin curaj, ceva cunoștințe, un pic de experiență, niște condiție fizică și multă pasiune. Coborârea se face pe un perete vertical, nu mai înalt de 8 m, care te ajută cu prize pentru toate gusturile și cabluri de siguranță. Atenție electricieni, nu din cele cu care sunteți voi obișnuiți.




Nu este extrem de dificil, singura problemă poate fi înghesuiala deoarece zona este foarte vizitată.
Odată trecut acest hop, am putut admira din cel mai coborât punct al platoului carstic Padiș (950 m altitudine) întreaga măreție a Cetăților.




Dolina 1 are 300 m adâncime și 1.000 m diametru, un portal care îți taie răsuflarea indiferent de unghiul din care îl privești, o apă rece ca gheața ce vine direct din Lumea Pierdută și din care îți poți potoli setea bând direct din cascadă, un tunel către lumea subterană ce poate fi explorat până la un punct fără echipamente speciale și o cale de acces, singura terestră de altfel, către dolina nr. 2.


Spre adâncuri

 Aceasta este cea mai izolată. Mai puțin adâncă decât celelalte ("doar" 150 m) este închisă de pereți verticali care îți dau senzația că ești undeva, pe fundul unei fântâni, privind către o fâșie de cer.


Spre Dolina 2

Cu un diametru de 70 m, Dolina 2 comunică și cu lumea subterană.


Dolina 2

 Cum grohotișul pe care îl escaladasem trebuia și coborât, după câteva minute am părăsit Dolina 2 și ne-am reîntors la Portal, de unde a început misiunea de evadare din Cetăți.


Sus, sus, sus în dolina 2

Până acum acestea se încăpățânaseră să ne așeze în cale tot felul de obstacole. 


Dolina 2

A urmat o serie de cățărări, mai întâi de la Portal și apoi altele și altele până am ajuns la limita pădurii. Și aici erau prezente cablurile, de mare ajutor în unele momente, precum și scărițele metalice pe care am traversat zonele mai expuse.


Din interiorul Dolinei 1

Traseul este dificil, dar nu de nefăcut. Frumusețea peste care dai te face să uiți că aluneci pe grohotiș sau că ești agățat de lanțuri.
Da, denumirea de "Cetăți" este foarte potrivită pentru că au un aer maiestuos, regal iar pentru a le vizita duci o adevărată luptă de cucerire.


Portalul

Apusenii sunt înșelători. Nu au niciun vârf care să atingă 1.900 m, sunt străbătuți de tot felul de văi și găsești sate cățărate unde nici nu te aștepți. De la distanță îți vine să spui că sunt niște dealuri, așa, o țâră mai mari.


Cabana Cetățile Ponorului

Dar câte surprize te așteaptă atunci când îi străbați !
Cetățile Ponorului și ceea ce a urmat mi-au schimbat total părerea. Apusenii sunt munți, munți adevărați, de o frumusețe extraordinară.
Categoric, zona dă dependență.


Din adâncurile pământului

joi, 6 septembrie 2012

Pe la cascade și avene



Pe scurt despre concediul acesta.
Am vrut Bistrița și Maramureș și ne-am reorientat, în principal din lipsă de timp, către Padișul pe care nu am apucat să-l descifrăm anul trecut ( uite aici cum a fost  ).
Am poposit pentru prima noapte în Arieșeni, pe Valea Vârciorog, după vizita pe care am făcut-o cetății din Alba Iulia. A doua zi am mers până la cascadă, apoi ne-am repliat la Glăvoi, zona de campare din Padiș, pentru următoarele patru zile.

Peisaj de Arieșeni
Am cucerit cetăți și chei despre care abia aștept să povestesc și ne-am retras prin peșteri până în Sălaj iar după două zile de viață rurală ne-am întors în București trecând pe la o altă minunăție, cascada Vălul Miresei.



Acum despre cascade și avene.
În Arieșeni am ajuns prin Valea Ampoiului, după un drum printr-un peisaj fermecător, trecând apoi pe lângă Detunatele și Ghețarul de la Scărișoara.
Am campat pe Valea Vârciorog în dreptul unui fost podeț.



În dimineața următoare, după o noapte liniștită, am mers până la Cascada Vârciorog pe un drum domol, decorat pe ici pe colo cu mure și zmeură care aproape că ne-au deturnat de la scopul final. Delicioase !



Cascada Vârciorog a fost declarată rezervație peisagistică.


Aflată la o altitudine de 1.090 m, căderea de apă are 15 m înălțime și cu siguranță, în anii mai ploioși, produce un zgomot asurzitor.



În apropiere există o veche galerie de mină, părăsită în prezent și dacă îți continui ascensiunea pe lângă cascadă poți ajunge pe Vârful Piatra Grăitoare.



  
În Padiș am ajuns ușor, mai ales după ce am părăsit drumul european la Sudrigiu, următorii kilometrii, până aproape de Boga, fiind reabilitați. Se lucrează intens la modernizarea acestei căi de acces, în scurt timp urmând să fie asfaltată până la Cabana Brădet. Anul trecut, după ce ne-am strecurat de la Ic Ponor pe adevărate poteci, gândeam că este bine că aceste condiții se vor îmbunătăți. Însă, văzând ce se întâmplă cu Transalpina, care este pur și simplu sufocată de habarniști și grataragii, mă gândesc cu groază că se va alege praful de liniștea Padișului.


Am găsit un loc foarte bun de campare, un pic retras, cu o vatră de foc generoasă. Frigiderul pentru beri era aproape, locul pentru cort neted și larg, iar vecinii discreți și la o distanță decentă.


A doua zi, după ce am făcut un tur al Cetăților Ponorului, cățărându-ne și pe creneluri, coborând și în adâncuri, am vizitat Lumea Pierdută.


Lumea Pierdută este un platou carstic împădurit și a fost numit așa datorită sălbăticiei sale. Chiar și acum, după tot furtul de lemn din zonă, pădurea este destul de deasă și este formată dintr-un amestec de brad și foioase, condimentată din loc în loc cu salcii și arini, iubitori de apă.


Am parcurs vreo 2 km pe lângă Pârâul Ursului, pe drumul forestier și, după un pod, pe partea dreaptă am început traseul marcat cu cruce galbenă care ne-a dus la cele patru avene din zonă.
Combinația de vegetație și relief carstic creează senzația că te aflii în pădurea Frumoasei Adormite și poate de aceea zona a fost declarată rezervație naturală mixtă.


Platoul, aflat la 1.200 m altitudine, ascunde cele mai mari avene din patrimoniul carstic românesc, unite prin imensa rețea de galerii active ce se întind prin subsolul său.
Cele patru avene unite de poteca turistică sunt : Avenul Acoperit, Avenul Pionierilor, Avenul Negru și Avenul Gemănata.


Le-am vizitat în această ordine, plecând din punctul de ramificație al traseului pe poteca din stânga.
Avenul Acoperit, primul vizitat, a fost format de apa din precipitații și este de fapt o peșteră-aven, o alternanță de puțuri verticale ce însumează 35 m, galerii de până la 30 m lungime la capătul cărora se află o săliță terminală, hornul din tavanul acesteia comunicând cu exteriorul. Numele de "Acoperit" a fost dat de vegetația care îl îmbracă.

Avenul Acoperit
Următorul, Avenul Pionierilor, este cel mai modest dintre toate, având o verticală de doar 9 m. Aflat la o altitudine de 1.215 m, a fost descoperit în 1975 de către o grupă de pionieri din Oradea.

Avenul Pionierilor

Vedetele Lumii Pierdute sunt cele două avene explorate pentru prima dată în 1952 : Negru și Gemănata.
Distanța dintre acestea este de doar 600 m însă rețeaua subterană din care face parte și râul ce le unește, depășește 2.400 m lungime.
Avenul Negru mi s-a părut cel mai impresionant. Aflat la 1.285 m altitudine, are un diametru de 50 m și o verticală de 108 m.

Avenul Negru
Avenul Gemănata are o verticală de 100  în mai multe trepte, ce păstrează zăpadă tot timpul anului. Aici am simțit cea mai mare diferență de temperatură, așa, ca și cum aș fi deschis ușa unui frugider. Deși eram în a doua jumătate a lunii august, la gura avenului am văzut soc înflorit.

Avenul Gemănata
Avenul se află la 1.220 m altitudine și are deasupra intrării un pod natural ce îl împarte în două cavități, de aici primindu-și și numele.

Avenul Gemănata
Am regăsit în Lumea Pierdută toată migala prin care natura și-a pus la lucru toate elementele, rezultatul fiind spectaculos.
A doua zi a urmat traseul Cheilor Galbenei, dar despre acesta la momentul potrivit.
În drum spre casă de fiecare dată ne luăm "la revdere" de la hoinăreală printr-o raită pe la una din atracțiile zonei pe care o străbatem.
De data aceasta a fost Cascada Vălul Miresei.
Cascada se află pe Valea Stanciului, la doar 5 km  de satul Răchițele, comuna Mărgău, zonă cunoscută și pentru Papucul Doamnei, cea mai căutată orhidee europeană.
După ce treci de ultimele case ale satului și de pensiunile recent construite, străbați Cheile Stanciului pe un drum forestier ce poate fi parcurs și cu mașina, dar cu grijă și ajungi la cascadă.
Aceasta este situată la 1.000 m altitudine, pe versantul estic al masivului Vlădeasa.
Vălul Miresei are 50 m înălțime, iar apa cade în două trepte.




Conform legendei cascada s-a format atunci când o mireasă, în trecere cu alaiul de nuntă, a căzut de pe stâncă, vălul său rămânând agățat pe aceasta. Apa a fost formată de lacrimile nuntașilor.
De la cascadă, în două-trei ore, se poate ajunge la Pietrele Albe sau la Vârful Vlădeasa, al doilea ca înălțime din Apuseni.
Așa s-a încheiat aventura din august, dar ce a fost cu adevărat palpitant o să vedeți imediat.




joi, 30 august 2012

Carolina, ești frumoasă !




Dacă ar fi să-mi schimb orașul de domiciliu, a doua destinație pe care aș alege-o ar fi Alba Iulia, pur și simplu pentru că mi se pare amplasată într-o zonă dulce, molcomă și ațâțătoare în același timp.

Poarta a patra

Am bălăurit puțin prin lunca Mureșului și prin munți, pe la Detunatele, Scărișoara și Arieșeni, am vizitat Aiudul care m-a uimit cu muzeul științelor naturii, mi-a plăcut Mânăstirea Râmeț și am în plan alte minunate excursii într-o mulțime de locuri de vis.

În piață

 Acest concediu trebuia să se petreacă mai la nord, prin Bistrița și Maramureș, dar nu a fost să fie anul acesta. Așa că, după ce am primit un grăunte de inspirație (mulțumesc Marian !) am hotărât să mă întorc în Padiș.

Poarta a treia

Cum până acolo calea este lungă iar mintea doritoare de nou și ochiul de frumos, după un mic popas pe Valea Oltului la Castrul roman Arutela (pe vremuri cu rol de pază a drumului strategic în zonă) am intrat pentru prima dată în Alba Iulia.

Castrul Arutela
Cetatea este principala atracție a orașului, în noțiunea de "cetate" incluzând catedralele și muzeele.








Pentru punerea în valoare a vestigiilor se lucrează în continuare, mai sunt și retușuri de făcut, dar cred că va deveni un loc de vis.

Pui de ponei
Am stat acolo de două ori mai mult timp decât îmi planificasem și nu am văzut nici jumătate din ceea ce aș fi putut să văd.

Muzeul Unirii

Telegrafic prezentarea ar suna așa : Cetatea vauban, Catedrala Reîntregirii, Catedrala romano-catolică Sfântul Mihail, Muzeul Unirii, Mihai Viteazu, Horea, Cloșca și Crișan.


Cetatea bastionară a fost ridicată între anii 1715-1738 prin mintea unui arhitect italian, Giovanni Viscontti și prin munca obligatorie și neplătită a 20.000 de iobagi români care au lucrat la construcția cetății în serii de câte două săptămâni.

Am bicicletă, am bicicletă
Zidăria a fost ridicată de meșteri pietrari italieni, unii din ei stabilindu-se ulterior în Transilvania. Sculpturile ce împodobesc porțile au fost realizate de o echipă vieneză.

Bastionul sașilor
Amplasată în apropierea centrului fortificat dacic Apoulon, pe vechea locație a castrului roman Apulum al Legiunii Gemina și a cetății medievale Băldrag (traducerea în slavonă a denumirii de "Cetatea Albă") construcția a însemnat eliberarea a 140 ha, inclusiv mutarea orașului la est de cetate.

Castrul roman
Ansamblul fortificat, în formă de stea, era compus din trei sisteme de apărare : corpul principal format din șapte bastioane înalte de 12 m, o linie de ravelinile (bastioane detașate) și un rând de contragărzi cu rol de protecție a primelor două.


Accesul se făcea prin șase porți, patru din ele ornamentate cu elemente antropomorfe, zoomorfe și vegetale, cea mai bogată în decorații fiind Poarta a III-a, reprezentativă în Transilvania pentru sculptura barocă.


Se disting statuia ecvestră a lui Carol al VI-lea și cele patru statui ale marilor virtuți : Abundența, Înțelepciunea, Cumpătarea și Forța.


În interiorul acestei porți a stat închis Horea înainte de execuție.


Există deja patru trasee turistice în interiorul cetății : traseul porților, traseul celor trei fortificații, traseul nordic și traseul sudic.

Prima poartă
Există un centru de informare, un centru de echitație, un punct de închiriere biciclete, dar și gărzi austriece înveșmântate după ultimul răcnet al modei din secolul al XVIII-lea.

Caponiera
Se poate vizita caponiera (corpul de gardă), temnița, locul de execuție a lui Horea și Cloșca și o tabătă militară reamenajată sub forma unei terase restaurant.

Temniţa

Reconstrucţia locului execuţiei lui Horea
În centrul cetății, în spatele catedralei romano-catolice și în fața palatului princiar, este amplasată statuia lui Mihai Viteazu (alintat de vizitatori Nea Mihai Vitezucu') iar în fața acesteia sunt Muzeul Unirii și Sala Unirii.


Am vizitat-o pe cea de-a doua în care am văzut expuse copii ale proceselor verbale semnate de participanții la unire.

Steagul unirii
Am discutat cu o muzeografă și am aflat că, dacă ai toate informațiile necesare și iei legătura cu un cercetător, poți afla dacă înaintașii tăi au fost pe lista delegaților la Marea Unire.

Sala Unirii
Pe scurt și despre cele două catedrale.



Dau prioritate vârstei și încep cu lăcașul romano-catolic.

Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail
Catedrala Sfântul Mihail este cel mai valoros monument de arhitectură romanică din Transilvania, fiind construită în aceeași perioadă cu Notre Dame de Paris, adică undeva în a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

 

În catedrală se află sarcofagele lui Ioan de Hunedoara, guvernator al Ungariei și lui Ioan Sigismund, primul principe al Transilvaniei și rege al Ungariei.


Catedrala Reîntregirii a fost construită între 1921-1922 special pentru încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria și confirmarea României Mari. 

Clopotniţa
Pentru ridicarea clădirii, clopotniței și parcului a fost parțial distrus bastionul Sfântul Mihail așa cum, cu 150 de ani mai înainte, pentru ridicarea cetății a fost dărâmată biserica ctitorită de Mihai Viteazu.

Catedrala Încoronării

Închinată atât Sfintei Treimi dar și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, Catedrala Încoronării cum i se mai spune, a fost construită în stil neo-românesc, cu elemente bizantine.


Interiorul este impresionant, de la pictură până la jilțurile cu însemnele regale.
























Dacă aveți drum prin inima țării și vă place să visați cu ochii deschiși într-o atmosferă deosebită, nu ocoliți Alba Iulia.


Cercetați-o pe îndelete prin toate ungherele, cu atenție, pentru că dă dependență.