Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

vineri, 13 martie 2015

Clăbucet peste Azuga ( drumeție din februarie 2015)


Caraiman
Ieșirea din februarie a fost programată ca o plimbare peste coamele domoale ale Clăbuceților din preajma Azugii.


foto Tibi
Am plecat de la ideea că unui traseu de o zi pe timp de iarnă și cu mai mulți participanți i se potrivește transportul feroviar, iar dacă discutăm de tren, mă gândesc, în principiu, la Regiotrans. 

Gara Azuga (foto Eliza)
Pentru că pleacă la o oră decentă din București și ajunge în 2 ore acolo unde CFR-ul ajunge în 3.


foto Mihai
Cum Bușteniul îl bifasem deja, m-am gândit că o Azugă nu strică, mai ales că rămăsesem cu o nostalgie de la vizita făcută la începutul lunii Vilei Trifoiul și mirificului peisaj de pe vale.

foto Mihai
Ei bine, am ales varianta răsucită a unei excursii mai vechi : plecare din Azuga, urcare spre Cabana Gârbova, eventual o cățărare pe Clăbucetul Taurului pentru panoramă și coborâre în Predeal. 


Ne  pregătim (foto Eliza)
Tot drumul urma să fim însoțiți de triunghiul albastru, preferând varianta potecii spre Predeal decât a pârtiei de schi sau telescaunului.



Acestea fiind spuse, la 10 fix coboram din tren, traversam DN-ul și începeam urcușul prin pădure. 


Am pornit (foto Eliza)
Deși se anunțaseră ninsori cu câteva zile în urmă, nici urmă de zăpadă proaspătă ceea ce ne-a dat un pic de furcă deoarece pe alocuri aceasta se transformase în gheață. 


foto Eliza
Diferența de nivel ce urma să o parcurgem era de aproximativ 600 m, asta însemnând două ore bune de gâfâială.



Vremea s-a arătat darnică, fiind senin, vântul supărător și rece de la nivelul Văii Prahovei dispărând în pădurile de pe Plaiul lui Moș Mihai fiind înlocuit de o căldură plăcută (fac aici o paranteză deoarece am auzit varianta de “Soș Mihai” ceea ce este, evident, o greșeală). 



foto Mihai
Panta este destul de accentuată însă și pauzele sunt dese. Ne întâlnim cu un grup de trei persoane care sunt un pic mai sprintene decât noi. 



Doar Sara le poate da lecții.


foto Eliza
Încălziți bine trecem pe lângă pepiniera de brazi care, deodată, nu mai pare pepinieră. 


Mic, mic, dar ... (foto Eliza)
În urmă cu niște ani (2009-2010), făcând acest traseu în sens invers, treceam la un moment dat pe lângă un pâlc de conifere, nu foarte înalte, așa cam cât un pom de Crăciun decent. 



Ei bine, brăduții au crescut și au devenit o pădurice în toată regula. Văzându-i,  m-am gândit la plantațiile din Piatra Mare vizitate tot cam în aceeași perioadă, la coborârea din vârf spre Susai.


foto Mihai
De aici, panta se mai domolește puțin. Razele soarelui reușesc să înmoaie porțiunile de gheață așa că acum urcăm mai liniștiți. 


foto Tibi
După vreo două ore de mers ne apare în față Clăbucetul Taurului, punctul maxim de atins. 


foto Eliza
Ramificația potecii spre vârf se face spre dreapta,  imediat după ieșirea din pădure într-o mică șa prin care se continuă spre stânga poteca pe curbă de nivel ce ajunge la Cabana Gârbova. 


foto Mihai
Traseul marcat urmărește această potecă, deci ascensiunea pe Clăbucet înseamnă o libertate totală.


foto Sorin
Este atâta lumină încât nu știu cine strălucește mai tare : soarele sau zăpada. 


foto Eliza
Ajungem cu toții în vârf și căscăm ochii la minunile din jur. 


Panoramă completă, 360 de grade, chiar dacă nu sunt condiții perfecte pentru fotografii. 


Piatra Mare (foto Eliza)
Bucegi
Vedem Bucegii cu toți munții aparținând de Valea Prahovei (Furnica, Piatra Arsă, Jepii Mari, Jepii Mici, Caraiman, Coștila), cu Colții Obârșiei și Valea Cerbului ce coboară de sub Ceardac, Morarul și, ghicit undeva în spate, Vârful Omu, Bucșoiu și chiar piciorul lung al Padinei Crucii întins spre Râșnov. 


Bucegi-detaliu
Piatra Craiului
Ușor în spate este Piatra Craiului și după ea primele culmi ale Făgărașului, apoi Valea Râșnoavei și Pârâul Rece, Postăvarul, Piatra Mare, Munții Neamțului și în fața lor Clăbucetul Azugii, cel mai înalt punct al zonei (1.586 m), Valea Azugii și în spatele ei Munții Baiului.


 Pârâul Rece, undeva jos


Postăvarul
Baiului 
Baiului
 Neamțului și Clăbucetul Azugii
Poze, multe poze, și o pornim spre cabană. Pentru asta trebuie să coborâm în două cocoașe vreo 150 m. 




foto Eliza


La cabană gălăgie, multă lume (urcată cu telescaunul din Predeal pentru un prânz în mijlocul muntelui), derdeluș plin de sănii și câini, nu prea prietenoși cu Sara. 



Pentru că zona tinde a se transforma într-un fel de Gură Diham sau Trei Brazi (adică un loc foarte accesibil, populat de tot felul de indivizi, cu reguli impuse de turiștii comerciali) nu avem acces cu Sara în cabană. Nu-i problemă, stăm afară la soare în timp ce restul trupei se duce să mănânce. 


Cabana  Gârbova (foto Tibi)
Și cât mănâncă ei am timp de povești. 
Toate culmile domoale de după Bușteni au, în general, denumirea de “Clăbucet”, clăbucet însemnând “căciulă mare”. Adevărul că înălțimile ce nu ajung la 1.600 m au aspect de cușme. Ba chiar și denumirea de Gârbova poate deriva din același aspect cocoșat al mulților zonei.



Inițial, Azuga s-a numit Între Prahove, fiind situată la confluența Azugii cu Prahova. Până pe la 1815 singurele referiri erau legate de un han (Căciula Mare sau Între Prahove) care asigura punct de odihnă pentru călătorii cu treburi la margine de țară, Predealul fiind până în 1918 localitate de graniță.



Se pare că Azuga provine din latinescul Ad Jugam, ceea ce ar fi însemnat “așezarea de la sud” sau “lângă jugul muntelui”.



Însă cea mai frumoasă poveste este una de dragoste. Se pare că, în urmă cu mulți ani, când țara era călcată de dușmani, în partea aceea s-a ridicat un voievod viteaz, pe nume Timiș. Acesta avea o mândră  căpetenie de oști, căpitanul Retivoiu, care își conducea cu pricepere oamenii în luptă, fiind cel mai de temut printre dușmani. Poate că dârzenia sa era dată și de ochii frumoasei Azughia, fata voievodului. Într-o bună zi, o hoardă barbară a năvălit, pustiind totul în calea sa. Voievodul Timiș și căpitanul Retivoiu s-au luptat cu înverșunare și au izbutit să-i înfrângă pe cotropitori. Însă, în iureșul luptei, Retivoiu a fost ucis. Cu jale mare, Azughia a dat fuga să-i găsească trupul însă durerea la vederea acestuia o doboară, căzând în valea care îi va purta numele.


foto Eliza
După masă și după ședința foto din fața cabanei luăm din nou triunghiul albastru în spinare și o pornim spre Predeal, undeva în jurul orei 15,45. 


foto Sorin
Acest traseu este unul din preferatele mele deoarece încinge Clăbucetul și coboară prin pădure, traversând Piciorul Olăresei, oferind frumoase priveliști ale Bucegilor, culmile nordice, în special ale Morarului cu dinții lui cu tot. Acele, colții sau degetele Morarului cum mai sunt denumite sunt în număr de patru : Acul de Sus, Degetul Prelungit (sau Acul Crucii, crăpat în două ace mai mici), Degetul Roșu și Acul Mare. 



Cu ochii la Morar nici nu realizăm când ajungem pe pârtia de schi. Aici primim sfatul unui salvamontist privind traversarea acesteia printre schiori. Știam și noi cum se face, dar îi mulțumim politicoși și o pornim spre Predeal. Preferăm să urmăm poteca marcată și astfel ajungem iar să ne luptăm cu bucățile de gheață, însă fiind pe final de drumeție nu mai au atâta putere cât să ne sperie.



foto Mihai
La baza pârtiei un pic mai multă gălăgie și animație. Ne uităm la ceas și constatăm că până la trenul privat am mai avea doar 10 minute. 


foto Eliza
Nu ar fi fost imposibil, dar am zis că merităm un scurt popas și un ceai cald sau un vin fiert. Acum e momentul să-i felicit pe cei ce au ales ceaiul. Vinul fiert a echivalat cu o durere cumplită de cap de la prima înghițitură. Nu vreau să știu din ce era făcut.


 Douăsprezece picioare și o lăbuță
Următorul tren accesibil ca preț era al CFR-ului, un regio care, mișcându-se ca un melc, urma să ne depună în București după trei ore. Resemnați ne-am cumpărat biletele. 


Dragoste mare (foto Eliza)
Vagonul însă ne-a rezervat o surpriză plăcută. Mai nou, modernizat, cu spațiu pentru biciclete, încălzit și luminat, părea mult mai primitor decât cel al Regiotransului. 



Păcat de durata călătoriei ! Oricum, diferența de preț (de la 19 la 41 lei) preschimbă călătoria cu un interregio într-una prohibită.

foto Eliza
La Azuga am rămas în formație restrânsă, patru dintre noi prelungind sejurul cu o vizită la Aqua Park a doua zi. Restul  găștii a înfruntat curajos timpul. La ora 21 ne spuneam la revedere și plecam obosiți spre case.


Predeal
Și astfel am primit cadou o zi superbă, o companie de milioane, un traseu de vis și dorința de a reveni pe picioare de munte, prin păduri și pe poteci.



duminică, 8 februarie 2015

Colț de rai


 Nu știu de ce până acum am considerat Azuga ca fiind o destinație de mâna a doua a Văii Prahovei. Probabil că fascinația traseelor cu plecare din Bușteni m-a făcut să nu o observ. Înălțimile modeste ce o înconjoară, faptul că localitatea nu se întinde de-a lungul drumului național nu au fost aspecte îmbietoare pentru mine. Nici măcar pârtiile de schi nu mi-au captat atenția. 



 Când am început să-mi diversific traseele, am sărit de la Bucegi direct în Piatra Mare și, din nou, Azuga a fost omisă.
 Încet, încet, am început să caut alternative pentru destinațiile excursiilor mele de o zi. Așa au apărut pe listă Munții Baiului și ai Gârbovei.



 Bine, Clăbucetul, Gârbova și Susaiul erau deja puncte bifate, însă am căutat altfel de trasee prin locuri cunoscute. Așa s-a născut ieșirea din octombrie în Munții Baiului, cu urcare din Bușteni și coborâre în Azuga , despre care am scris aici.
 Cred că e momentul unor explicații suplimentare. Când încep să mă gândesc la un traseu sunt cu harta Google în față. Dacă excursia implică și urcatul unui munte, mă uit și pe harta masivului. Îmi fac variante în funcție de modalitatea de transport și concep ieșirea, dacă se poate, cât mai apropiată unui circuit, încercând să evit întoarcerea prin aceleași locuri. 



Asta înseamnă că harta google este mărită, micșorată, plimbată, căutată de coordonate. Iar ca visarea să fie deplină, mă folosesc de street view până în cele mai îndepărtate colțuri în care se poate ajunge. Așa că a urmări un drum comunal ca și cum ai fi la volanul unei mașini este aproape un must do. 


 Mami, iar n-ai șapcă 
Din când în când, dacă ai suficientă răbdare, plimbările astea virtuale îți oferă  surprize absolut minunate. Cam așa am aflat eu de existența Vilei Trifoiul undeva la 11 km de Azuga : urmărind un drum forestier de la poalele Baiului. Locația mi s-a părut interesantă, fiind vorba de o oarecare sălbăticie. 


 Nas în vânt
Problema 1, posibilitatea de cazare, avea răspuns. Problema 2, dacă o primesc și pe Sara, am rezolvat-o citind pe site. Problema 3, starea drumului de acces, am punctat-o la telefon când am făcut rezervarea. Necunoscutele x și y, când să mergem și cât să stăm, s-au aflat repede. În fine, totul depindea de variabila t care fost nici pozitivă, nici negativă, având și zile frumoase și zile mai înnorate. Cu alte cuvinte




  Din câte am aflat, zona a fost  un fel de domeniu de vânătoare și se pare că a rămas într-un fel de stare de protecție moștenită de la vechiul regim. 



Ceea ce îi conferă un farmec aparte locului este pârâul Azuga care desparte Munții Baiului de cei ai Gârbovei, fiind în același timp colectorul apelor din mai multe văi : Limbașelul, Cazacu, Ceaușoaia, Unghia, Valea Roșie, Ștevia, Neamțu, Lacul Roșu, Retevoi.


 Ecologie curată 
 Valea este relativ îngustă, fără poieni generoase cum sunt cele de pe Valea Cerbului, între Gura Diham și Bușteni. Drumul din Azuga până la Trifoiul urmărește pârâul și se strecoară printre brazi.  Este un drum forestier practicabil, nici mai bun și nici mai rău decât altele, poate doar îngustimea să-i sporească dificultatea. Acum, pe zăpadă, l-am parcurs mai ușor pentru că după fiecare ninsoare a fost nivelat și altfel lipsesc și șleaurile și sunt astupate și gropile.



  Am plecat spre Trifoiul joi dimineață, nu prea devreme, ajungând la destinație undeva pe la ora 15.30. Urma să ne petrecem un week-end prelungit la aer curat cu miros de brad.



 Ne-am cazat și am ieșit la o mică plimbare până pe Valea Ștevia, la cabana de acolo (am aflat ulterior că este a Romsilvei) .Vremea ușor mohorâtă și cam rece, dar acceptabilă. A fost un fel de acomodare pentru a doua zi când urma să facem singurul traseu planificat, o excursie până la Susai. Ne-am întors, am mâncat, ne-am răsfățat și ne-am odihnit.



 Vineri dimineață, de fapt aproape spre prânz, am plecat spre Susai. Deja grupul se mărise considerabil, în ajun împrietenindu-ne cu trei din cei patru câini ai vilei, bipezii fiind acum în minoritate (doi) față de patrupezi (patru). 


Trei codițe

 Spre Susai se poate ajunge fie pe drumul forestier (marcaj triunghi albastru), fie pe o potecă care, deși debutează cu un urcuș accentuat, scurtează drumul cu vreo 15 minute (marcaj triunghi roșu). Noi am ales varianta drumului care era deja curățat de atv-uri și snowmobile. 



Prima parte a traseului este un fel de plimbare de plăcere, practic fără diferență de nivel. După 2 km de la vilă drumul se bifurcă, în stânga spre destinația noastră și înainte pe firul văii până undeva spre Săcele (tot harta Google mi-a arătat asta). 


Bifurcație : înainte spre Săcele, la stânga spre Susai 

Până aici am văzut doar un triunhi albastru, singurul de altfel de pe traseu, însă marcajul nu este necesar atât timp cât nu părăsești drumul. 


Unicat
Tot aici, la bifurcație, începe și varianta scurtă spre Susai. Nu știu cât de bine este marcată, probabil că pe timpul verii nu se pun probleme de orientare. De aici traseul nostru începe să urce, în următorul kilometru câștigând serios în altitudine, ajungând până pe la 1.300m. 



Peisajul este spectaculos în orice anotimp, în păduri predominând coniferele. Din păcate noi am mers pe o vreme întunecată, din când în când cu ninsori ușoare, dar chiar și așa a fost minunat. 


 Poză cu Johnny

Cel mai bine s-a simit Sara care, întovărășită de Pamela, Ursei și Johnny, cei trei prieteni de la Trifoiul, a zburdat în toate direcțiile, triplându-și cu siguranță norma de kilometri parcurși.
După încă vreo 500 m drumul intersectează traseele spre Piatra Mare. 



De aici există varianta de 15 minute ce urcă pe cruce albastră direct spre Susai sau se poate continua drumul forestier ce duce spre Cioplea până la ramificația spre același Susai. Marcajul cruce roșie leagă Cioplea de Șura de Piatră traversând Poiana Stânei din Pietricica. Am parcurs acest traseu cu ani buni în urmă în coborâre, după ce urcasem prin Tamina. 


Privind spre Piatra Mare
 Noi am urmat drumul până la ramificație, adică încă vreun kilometru și jumătate iar apoi am preferat poteca marcată și ea tot cu cruce albastră spre Susai. Undeva pe aici Pamela și Ursei au renunțat să ne mai însoțească. Doar Johnny ne-a rămas fidel și a fost răsplătit cu pâine cu pateu.



 La Susai, pustiu. Nu știu dacă respira cineva prin clădire. E drept că vremea nu a fost deloc prietenoasă. Un pic de vânt și câteva grade în minus ne-au scurtat și nouă pauza de masă.


Susai pustiu
Poziția fostei cabane și actualului hotel este remarcabilă. Poiană prietenoasă , apropiere de Predeal, drum practicabil, trasee pentru drumeție în toate direcțiile cu puncte de interes la maxim 3 ore distanță, trasee de bicicletă. Însă niciodată, fie iarnă, primăvară, vară sau toamnă nu am găsit-o în forfotă. Păcat.



 Ne-am întors pe același traseu, întâlnindu-ne cu un grup cu copii, spre încântarea Sarei, care nu a ratat nicio mângâiere. Cu pauze multe și mici pentru poze și filmulețe ne-am întors la Trifoiul pentru odihnă și mult somn. Pe drum am fost depășiți de atv-uri, de snowmobile, ba chiar și de un jeep care trăgea o sanie în care erau plimbați câțiva turiști. 



Turiști care la întoarcere, fermecați de poziția Trifoiului, au vrut să vadă cum arată camerele, făcând o comparație cu locul lor de cazare din Bușteni, unde cu greu au găsit o curticică. 



 Dimineața de sâmbătă a debutat cu un strat proaspăt de zăpadă de peste 10 cm. Inițial, m-am bucurat că vom avea material pentru un om de zăpadă însă nu era ceea ce ne trebuia. Așa că am plecat iar, tot spre prânz, de-a lungul Azugii, în amonte de ramificația spre Susai. 



Ei bine, vara cred că această variantă este un vis pentru bicicliști. Am mers mai mult de o oră și am prins și un pic de soare. Valea este minunată : nici nu urci, nici nu cobori, cel puțin vizibil, ai când brazii în dreapta și pârâul în stânga, fie invers. Am văzut din loc în loc pe zone defrișate cu niște ani în urmă, pepinieră de viitori brăduți. 



Nu știu dacă drumul se continuă la fel de pașnic pe Valea Gârcinului, dar după 15 km de la bifurcație ajunge în Săcele. Nu sunt fan bicicletă, deși mă tot chinui de câțiva ani să îmi cumpăr una, dar cred că vara, un biciclist antrenat, poate face un traseu de vis pe aici.



Pentru că ne-a mai rămas ceva timp, la întoarcere ne-am fugărit puțin printr-o poieniță, ne-am jucat în zăpadă cu Sara, am încercat să ne bulgărim, pe scurt ne-am consumat energia rămasă. După masa de seară, ne-am retras discret în cameră și am pufăit până duminică dimineață.


 Câtă oboseală !
 Am plecat spre casă pe un senin promițător. În Azuga era mare forfotă pe pârtii iar pentru o scurtă perioadă și Caraimanul, dar și Costila s-au arătat în toată splendoarea. 



Am ales ca variantă de întoarcere DN1A, prin Cheia și astfel am fost mângâiați de soare aproape toată ziua. Drumul a fost liber spre pustiu, așa că nu-i  înțeleg pe șoferii care se încăpățânează să stea în coloanele imense de pe Valea Prahovei. Fraților, există variante, mai vedeți și voi altceva ! Sau, în fine, stați acolo la coadă și lăsați variantele pentru cine le merită …



 După zilele petrecute la Trifoiul, m-am întrebat unde a fost până acum Azuga. Mi s-a părut că am pătruns într-un colț de rai, surpriza fiind și mai mare pentru că până acum această zonă era un fel de trecere dinspre Bucegi spre Piatra Mare și atât. 

 Câtă curiozitate !
Ei bine, de aici poți lua la pas trasee pe Munții Baiului, ai Gârbovei și chiar Piatra Mare, poți ajunge la Cabana Diham și de aici în Bucegi  și chiar poți explora Munții Neamțului, ușor uitați de hărți și turism. 



Cu bicicleta poți face ture pe toate văile din zonă care iarna pot fi minunate pentru un schior de fond. Și dacă tot vorbim de schi, în sezon Cazacu și Sorica sunt pârtii populare. În orice anotimp se poate urca cu telegondola spre Vârful Urechea și de acolo poate începe o minunată plimbare pe coama Baiului. 



Iar punctele de belvedere fac din vârfurile relativ modeste ce înconjoară Azuga, un adevărat observator al tuturor munților din jur, într-o zi senină putând să deslușești în depărtări Bucegii, Piatra Craiului, Postăvarul, Piatra Mare, Ciucașul, Grohotișul, Neamțului, Baiului. 



Mă gândesc acum că zona merită a fi explorată pe îndelete pe timp de vară când temperaturile sunt mai prietenoase și zilele mai lungi. Așa că am pus Azuga pe listă exact când credeam că pot să pun o bifă și să merg mai departe.



 Am vorbit atât de Vila Trifoiul nu pentru a face vreo reclamă, deși o merită, ci pentru că la prețuri comparabile cu orice locație tip pensiune de pe Valea Prahovei am găsit aici o atmosferă liniștită și intimă, pentru că spre deosebire de altele (inclusiv campinguri) aici patrupezii chiar sunt prietenii omului și sunt primiți fără taxă suplimentară, pentru că deși la 10 km de oraș meniul este a la cart iar mâncarea este gustoasă, pentru că fițele lipsesc iar calitatea este prezentă.



 Până la deschiderea sezonului estival mai sunt trei luni, suficiente pentru a include în planurile mele o nouă vizită pe Valea Azugii. Căci dacă ai descoperit un Colț de Rai este greu să rămâi departe de el.