Un regal de echinocțiu ( drumeție din martie 2015)

 Anul acesta s-a întâmplat ca în 20 martie să avem trei evenimente astronomice importante, cu puternice influențe, inclusiv asupra drumețiilor.

 Primul dintre ele și cel mai important, echinocțiul de primăvară, înregistrat fix în 21 martie la ora 0:45 (adică aproape 20 martie) reprezintă debutul primăverii astronomice, veste bună pentru cei ce își petrec timpul pe munte.  

foto Tibi

  Din acest moment, cel puțin în teorie, așteptăm ca zăpezile să se topească, brândușele să apară, potecile să se dezghețe, ziua să fie mai lungă.

foto Eliza

 Al doilea eveniment, eclipsa parțială de soare, a fost suficient de semnificativă (aproximativ jumătate din discul solar fiind acoperit) însă nu s-a putut observa în condiții optime din cauza norilor ce s-au încăpățânat să împânzească cerul.

foto Mihai

 Al treilea eveniment, super-luna, este practic fenomenul de lună plină aflată la perigeu, adică cea mai mică distanță față de pământ. Nu este atât de rar precum celelalte două, în fiecare an înregistrându-se cel puțin trei super-luni. 

Dulcegării

 Cu o așa încărcătură nu se putea ca în week-end-ul respectiv să nu fim în traseu. Ce să fie, ce să fie ? 

foto Tibi

foto Tibi

 Pentru că îmi era un pic dor de Stâna Regală, pentru că eram legați de tren și nu aveam ca variantă decât Valea Prahovei și pentru că citisem cu ceva timp în urmă că s-a remarcat un vechi traseu, cel dintre Stâna Regală și Poiana Țapului, am decis ca în martie să facem o plimbare din Sinaia până în Bușteni, trecând prin Poiana Țapului și urcând la Cascada Urlătoarea.

 Călătoria cu trenul a însemnat revenirea la CFR din motive de suspendare a operatorului privat. Tradus în timp, la 6.20 am plecat din București și pe la ora 9 am coborât în Sinaia. 

foto Eliza

 Aglomerație, dar am găsit locuri aproximativ în același vagon. 

foto Eliza

 De la Sinaia am urcat agale spre Stâna Regală pe vechiul drum de promenadă al familiei regale. 

foto Eliza

 Poteca este pietruită și, din păcate, nu foarte bine întreținută. 

foto Tibi

 Fără grabă am ajuns la destinație cam în două ore și ne-am cocoțat imediat pe Stâncile Franz Josef de unde am admirat Valea Prahovei. 

 Priveliște de vis, soare cu ceva vânt, cât să simți că martie, la munte, este încă lună de iarnă.

foto Tibi

Munţii Baiului

 Am mâncat, am coborât în poiana aflată încă sub zăpadă și după un pic de joacă am găsit intrarea în noul (sau vechiul) traseu spre Poiana Țapului. 

 Acesta este undeva în dreapta, aproximativ în spatele cabanei-restaurant și este marcat cu punct galben. 

foto Tibi

 Din loc în loc marcajul, nefinalizat, este doar un cerc alb, dar este vizibil și chiar în lipsa unei poteci clare prin pădure nu se poate greși coborârea.

foto Mihai

 În pădure, la adăpost de vânt, la poalele copacilor, primăvara dădea semne de nerăbdare. 

 Pâlcuri de ghiocei, chiar și singuratice brândușe, își ițeau capetele din zăpadă. 

foto Eliza

foto Tibi

 Am mai văzut o explozie de flori de primăvară coborând de la Gârbova spre Predeal însă cele de aici mi s-au părut mai autentice, mai sălbatice. 

foto Eliza

 Traseul coboară suficient de abrupt cât să-ți solicite un pic mai multă atenție, mai ales în perioadele de sol umed, cu posibilități de alunecare. Totul se termină în valea unui pârau (aș zice că este Valea Babei din harta veche) după care apare un drum forestier modest, dar suficient pentru excursioniști.

foto Mihai

 Am urmat acest drum până la intersecția cu un altul, un pic mai mare în rang. 

foto Eliza

 Pe acesta l-am traversat și în lipsa unui marcaj vizibil, am coborât spre primele case din Poiana Țapului care se zăreau printre copaci. 

foto Eliza

 Am ieșit la marginea unei străzi pe care am urmat-o până la DN și de acolo, după câteva sute de metri, am făcut stânga pe traseul marcat cu punct albastru, spre Cascada Urlătoarea. 

 Când voi avea timp și voi ajunge în zonă, voi testa dacă drumul forestier traversat de noi nu este același care ajunge și în partea superioară a străzii Urlătoarei. Astfel s-ar evita coborârea în oraș și adăugarea unei distanțe de parcurs.

foto Tibi

 Pe lângă cele trei evenimente astronomice despre care am vorbit, s-a întâmplat ca Ziua Internațională a Pădurilor să fie 21 martie, un motiv în plus de drumeție prin păduri și o posibilitate de a participa activ la curățarea acestora. 

foto Mihai

 Cu sacii în mâini, am adunat tot ce înseamnă gunoi ne-biodegradabil (în principal pet-uri și cutii de aluminiu) de-a lungul potecii ce duce la cascadă. 

foto Eliza

 Am primit felicitări dar și multe priviri lungi. Sper să apuc ziua când putearea exemplului va învinge educația. Sau mai bine zis, lipsa acesteia.

foto Tibi

 Încet, încet, am ajuns la Urlătoare. Și aici un pic de zăpadă, preschimbată de numeroșii vizitatori în gheață. Cam asta se întâmplă cu obiectivele aflate aproape de localități și accesibile din punct de vedere al traseului. 

foto Eliza

 Cu ajutorul vânzătorilor de ceai, vin fiert, dulciuri și snacks-uri care împrăștiau cenușa din focul lor de încălzire pe zonele mai periculoase, am ajuns cu siguranță în locul de poză de grup YOLA. Noi și cascada în spate.

 Am coborât spre Bușteni în liniște și pace fiind târziu pentru o tură pe Valea Spumoasă, așa cum mă tentase să fac. 

foto Mihai

 M-am gândit că poate la vară, într-o zi de sâmbătă însorită și caldă, vom urca până la refugiul Salvamont de acolo pentru a sta cu burta în sus, spre odihnă și relaxare, din zori și până în seară. 

 Renunțând la Valea Spumoasă, am găsit în oraș o altă distracție, poate cu tot atâtea calorii, dar cu semn schimbat. 

foto Eliza

 Dacă traseul la care renunțasem ne consuma din rezerve, clătitele elixir excepționale au contribuit semnificativ la îndulcirea situației, asta dacă închizi ochii când te sui pe cântar.

 După o zi de hălăduială prin păduri, ne-am întors spre București ușor obosiți, dar dornici de noi drumeții. Așteptăm vara cu vreme bună.