Clăbucet peste Azuga ( drumeție din februarie 2015)

Caraiman

Ieșirea din februarie a fost programată ca o plimbare peste coamele domoale ale Clăbuceților din preajma Azugii.

foto Tibi

Am plecat de la ideea că unui traseu de o zi pe timp de iarnă și cu mai mulți participanți i se potrivește transportul feroviar, iar dacă discutăm de tren, mă gândesc, în principiu, la Regiotrans. 

Gara Azuga (foto Eliza)

Pentru că pleacă la o oră decentă din București și ajunge în 2 ore acolo unde CFR-ul ajunge în 3.

foto Mihai

Cum Bușteniul îl bifasem deja, m-am gândit că o Azugă nu strică, mai ales că rămăsesem cu o nostalgie de la vizita făcută la începutul lunii Vilei Trifoiul și mirificului peisaj de pe vale.

foto Mihai

Ei bine, am ales varianta răsucită a unei excursii mai vechi : plecare din Azuga, urcare spre Cabana Gârbova, eventual o cățărare pe Clăbucetul Taurului pentru panoramă și coborâre în Predeal. 

Ne  pregătim (foto Eliza)

Tot drumul urma să fim însoțiți de triunghiul albastru, preferând varianta potecii spre Predeal decât a pârtiei de schi sau telescaunului.

Acestea fiind spuse, la 10 fix coboram din tren, traversam DN-ul și începeam urcușul prin pădure. 

Am pornit (foto Eliza)

Deși se anunțaseră ninsori cu câteva zile în urmă, nici urmă de zăpadă proaspătă ceea ce ne-a dat un pic de furcă deoarece pe alocuri aceasta se transformase în gheață. 

foto Eliza

Diferența de nivel ce urma să o parcurgem era de aproximativ 600 m, asta însemnând două ore bune de gâfâială.

Vremea s-a arătat darnică, fiind senin, vântul supărător și rece de la nivelul Văii Prahovei dispărând în pădurile de pe Plaiul lui Moș Mihai fiind înlocuit de o căldură plăcută (fac aici o paranteză deoarece am auzit varianta de “Soș Mihai” ceea ce este, evident, o greșeală). 

foto Mihai

Panta este destul de accentuată însă și pauzele sunt dese. Ne întâlnim cu un grup de trei persoane care sunt un pic mai sprintene decât noi. 

Doar Sara le poate da lecții.

foto Eliza

Încălziți bine trecem pe lângă pepiniera de brazi care, deodată, nu mai pare pepinieră. 

Mic, mic, dar ... (foto Eliza)

În urmă cu niște ani (2009-2010), făcând acest traseu în sens invers, treceam la un moment dat pe lângă un pâlc de conifere, nu foarte înalte, așa cam cât un pom de Crăciun decent. 

Ei bine, brăduții au crescut și au devenit o pădurice în toată regula. Văzându-i,  m-am gândit la plantațiile din Piatra Mare vizitate tot cam în aceeași perioadă, la coborârea din vârf spre Susai.

foto Mihai

De aici, panta se mai domolește puțin. Razele soarelui reușesc să înmoaie porțiunile de gheață așa că acum urcăm mai liniștiți. 

foto Tibi

După vreo două ore de mers ne apare în față Clăbucetul Taurului, punctul maxim de atins. 

foto Eliza

Ramificația potecii spre vârf se face spre dreapta,  imediat după ieșirea din pădure într-o mică șa prin care se continuă spre stânga poteca pe curbă de nivel ce ajunge la Cabana Gârbova. 

foto Mihai

Traseul marcat urmărește această potecă, deci ascensiunea pe Clăbucet înseamnă o libertate totală.

foto Sorin

Este atâta lumină încât nu știu cine strălucește mai tare : soarele sau zăpada. 

foto Eliza

Ajungem cu toții în vârf și căscăm ochii la minunile din jur. 

Panoramă completă, 360 de grade, chiar dacă nu sunt condiții perfecte pentru fotografii. 

Piatra Mare (foto Eliza)

Bucegi

Vedem Bucegii cu toți munții aparținând de Valea Prahovei (Furnica, Piatra Arsă, Jepii Mari, Jepii Mici, Caraiman, Coștila), cu Colții Obârșiei și Valea Cerbului ce coboară de sub Ceardac, Morarul și, ghicit undeva în spate, Vârful Omu, Bucșoiu și chiar piciorul lung al Padinei Crucii întins spre Râșnov. 

Bucegi-detaliu

Piatra Craiului

Ușor în spate este Piatra Craiului și după ea primele culmi ale Făgărașului, apoi Valea Râșnoavei și Pârâul Rece, Postăvarul, Piatra Mare, Munții Neamțului și în fața lor Clăbucetul Azugii, cel mai înalt punct al zonei (1.586 m), Valea Azugii și în spatele ei Munții Baiului.

 Pârâul Rece, undeva jos

Postăvarul

Baiului 

Baiului

 Neamțului și Clăbucetul Azugii

Poze, multe poze, și o pornim spre cabană. Pentru asta trebuie să coborâm în două cocoașe vreo 150 m. 

foto Eliza

La cabană gălăgie, multă lume (urcată cu telescaunul din Predeal pentru un prânz în mijlocul muntelui), derdeluș plin de sănii și câini, nu prea prietenoși cu Sara. 

Pentru că zona tinde a se transforma într-un fel de Gură Diham sau Trei Brazi (adică un loc foarte accesibil, populat de tot felul de indivizi, cu reguli impuse de turiștii comerciali) nu avem acces cu Sara în cabană. Nu-i problemă, stăm afară la soare în timp ce restul trupei se duce să mănânce. 

Cabana  Gârbova (foto Tibi)

Și cât mănâncă ei am timp de povești. 

Toate culmile domoale de după Bușteni au, în general, denumirea de “Clăbucet”, clăbucet însemnând “căciulă mare”. Adevărul că înălțimile ce nu ajung la 1.600 m au aspect de cușme. Ba chiar și denumirea de Gârbova poate deriva din același aspect cocoșat al mulților zonei.

Inițial, Azuga s-a numit Între Prahove, fiind situată la confluența Azugii cu Prahova. Până pe la 1815 singurele referiri erau legate de un han (Căciula Mare sau Între Prahove) care asigura punct de odihnă pentru călătorii cu treburi la margine de țară, Predealul fiind până în 1918 localitate de graniță.

Se pare că Azuga provine din latinescul Ad Jugam, ceea ce ar fi însemnat “așezarea de la sud” sau “lângă jugul muntelui”.

Însă cea mai frumoasă poveste este una de dragoste. Se pare că, în urmă cu mulți ani, când țara era călcată de dușmani, în partea aceea s-a ridicat un voievod viteaz, pe nume Timiș. Acesta avea o mândră  căpetenie de oști, căpitanul Retivoiu, care își conducea cu pricepere oamenii în luptă, fiind cel mai de temut printre dușmani. Poate că dârzenia sa era dată și de ochii frumoasei Azughia, fata voievodului. Într-o bună zi, o hoardă barbară a năvălit, pustiind totul în calea sa. Voievodul Timiș și căpitanul Retivoiu s-au luptat cu înverșunare și au izbutit să-i înfrângă pe cotropitori. Însă, în iureșul luptei, Retivoiu a fost ucis. Cu jale mare, Azughia a dat fuga să-i găsească trupul însă durerea la vederea acestuia o doboară, căzând în valea care îi va purta numele.

foto Eliza

După masă și după ședința foto din fața cabanei luăm din nou triunghiul albastru în spinare și o pornim spre Predeal, undeva în jurul orei 15,45. 

foto Sorin

Acest traseu este unul din preferatele mele deoarece încinge Clăbucetul și coboară prin pădure, traversând Piciorul Olăresei, oferind frumoase priveliști ale Bucegilor, culmile nordice, în special ale Morarului cu dinții lui cu tot. Acele, colții sau degetele Morarului cum mai sunt denumite sunt în număr de patru : Acul de Sus, Degetul Prelungit (sau Acul Crucii, crăpat în două ace mai mici), Degetul Roșu și Acul Mare. 

Cu ochii la Morar nici nu realizăm când ajungem pe pârtia de schi. Aici primim sfatul unui salvamontist privind traversarea acesteia printre schiori. Știam și noi cum se face, dar îi mulțumim politicoși și o pornim spre Predeal. Preferăm să urmăm poteca marcată și astfel ajungem iar să ne luptăm cu bucățile de gheață, însă fiind pe final de drumeție nu mai au atâta putere cât să ne sperie.

foto Mihai

La baza pârtiei un pic mai multă gălăgie și animație. Ne uităm la ceas și constatăm că până la trenul privat am mai avea doar 10 minute. 

foto Eliza

Nu ar fi fost imposibil, dar am zis că merităm un scurt popas și un ceai cald sau un vin fiert. Acum e momentul să-i felicit pe cei ce au ales ceaiul. Vinul fiert a echivalat cu o durere cumplită de cap de la prima înghițitură. Nu vreau să știu din ce era făcut.

 Douăsprezece picioare și o lăbuță

Următorul tren accesibil ca preț era al CFR-ului, un regio care, mișcându-se ca un melc, urma să ne depună în București după trei ore. Resemnați ne-am cumpărat biletele. 

Dragoste mare (foto Eliza)

Vagonul însă ne-a rezervat o surpriză plăcută. Mai nou, modernizat, cu spațiu pentru biciclete, încălzit și luminat, părea mult mai primitor decât cel al Regiotransului. 

Păcat de durata călătoriei ! Oricum, diferența de preț (de la 19 la 41 lei) preschimbă călătoria cu un interregio într-una prohibită.

foto Eliza

La Azuga am rămas în formație restrânsă, patru dintre noi prelungind sejurul cu o vizită la Aqua Park a doua zi. Restul  găștii a înfruntat curajos timpul. La ora 21 ne spuneam la revedere și plecam obosiți spre case.

Predeal

Și astfel am primit cadou o zi superbă, o companie de milioane, un traseu de vis și dorința de a reveni pe picioare de munte, prin păduri și pe poteci.